Jurnalistul Cătălin Tolontan a vorbit, în cadrul unei intervenții telefonice la Rock FM, despre scandalul din redacția Libertatea-GSP. Asta la scurt timp după ce a fost concediat de patronatul Ringier.
Cătălin Tolontan, despre plecarea de la Libertatea
Acesta a spus că totul a început după o scrisoare adresată patronatului de 25 de jurnalisti. În scrisoarea respectivă, se solicita stoparea unor practici incompatibile cu jurnalismul liber.
„Cătălin Tolontan este realmente foarte puțin important în această chestiune. Nu cum salvă jurnaliștii e întrebarea, ci cum avem jurnalism. Pe 28 august anul acesta, un număr de 25 de jurnaliști de la redacțiile Gazeta Sporturilor și Libertatea au semnat și au dus la Zurich un apel – intern la vremea respectivă, pentru că am urmat treptele legale și organizatorice ale trustului la care lucram – și am spus că vrem să înceteze presiunile împotriva independenței presei.
Două exemple doar: Cătălin Țepelin, redactorul-șef al GSP, a explicat cum i-au fost cerute înainte de publicare articole pentru că ele se refereau la firmele de pariuri care făceau publicitate în ziar”, a declarat el în emisiunea „Morning Glory„, prezentată de Răzvan Exarhu.
Vor pleca 20% dintre oamenii de la Libertatea
Potrivit lui Cătălin Tolontan, „a da cuiva un articol înainte la citit deschide calea oricărui abuz”. Jurnalistul a continuat cu al doilea exemplu: faptul că există trustul Ringier care are în Bulgaria o publicația este membră a unei organizații de lobby pentru industria pariurilor.
Acesta a spus, de asemenea, că în total, vor pleca 20% dintre oamenii de la Libertatea.
„Imaginați-vă cum ar fi ca Libertatea să fie membră a unei organizații de lobby pentru sprijinul Guvernului României. Eu sper să nici nu ajungă vreodată, că nu e treaba presei să facă lobby pentru orice fel de industrie. După episodul acesta, liderii editoriali ai redacției au fost îndepărțati unul câte unul.
În fiecare lună au fost 2, 3, 5, 8. 9 demiteri. Ceea ce s-a anunțat ieri a fost că. împreună cu Iulia Roșu, Camelia Stan și cu mine, vor pleca 20% din oamenii de la Libertatea, după ce trustul va face evaluările respective.
La noi nu a mai fost nicio evaluare. Toți cei care eram coordonatori am fost tăiați din prima. Asta este bolboroseala corporatistă. Ringier a negat faptul că există vreo presiune la adresa reacției, dar a dat afară toți liderii reacției”, a explicat Cătălin Tolontan.
Iulia Blaga a anunțat că va părăsi trustul Rinigier
Amintim că joi, pe 7 decembrie, cronicarul de film Iulia Blaga a anunțat că că și-a dat demisia de la Libertatea. A luat această decizie după ce Ringier România a anunţat că va concedia 20% dintre jurnaliștii de acolo.
Iulia Blaga și-a anunțat demisia printr-un articol publicat pe site-ul web al Libertatea. În acel articol, le-a reamintit cititorilor că atunci „când cineva vrea să distrugă o armată, îi elimină comandantul, iar când un patronat vrea să distrugă un ziar, îi îndepărtează liderii.”
În peste 25 de ani de presă, ea nu mai întâlnit vreo „decizie mai aberantă și mai scandaloasă” precum cea luată de Ringier România.
În materialul respectiv, a mărturisit ce a însemnat ziarul „Libertatea” pentru ea. Pentru Iulia Blaga, Libertatea a fost „o oază de libertate și de corectitudine”. De când s-a angajat acolo, nu i s-a spus ce și când să scrie și nici nu i s-au modificat articolele.