Potrivit băncii din Madrid, indicatorii economici ai Cataloniei, de la crearea de locuri de muncă la cheltuielile de consum, vor fi mai slabi faţă de cei ai Spaniei. Astfel, BBVA anticipează că economia Cataloniei, cea mai mare economie regională din Spania, va consemna în acest an un avans de 2,1%, comparativ cu un ritm de 2,5% prognozat pentru întreaga ţară.
Motivul acestui avans economic mai lent este reprezentat de incertitudinile politice legate de încercările unilaterale de obţinere a independenţei. Creşterea economiei catalone în primul semestru al anului 2018 va fi sub media din ultimii trei ani, principalii indicatori economici fiind sub estimările anterioare referendumului ilegal din octombrie.
Previziunile BBVA au fost publicate în timp ce Parlamentul catalan să pregăteşte să aleagă viitorul preşedinte regional, toată atenţia fiind îndreptată către liderul îndepărtat din funcţie Carles Puigdemont, care insistă să preia funcţia, chiat dacă se află în Belgia, într-un autoexil.
Este esenţial cine va forma viitoare administraţie regională, potrivit BBVA. Guvernul de la Madrid a avertizat că Puigdemont nu poate guverna dacă nu se află fizic în Spania.
Ministrul spaniol al economiei, Luis de Guindos, a evaluat la "un miliard" de euro costul economic al "crizei separatismului" în Catalonia, de fapt a încetinirii creşterii economice în regiune.
Ministrul a estimat că încetinirea creşterii în regiune în trimestrul al patrulea al anului 2017 "a putut perfect să coste deja în jur de 1 miliard de euro", într-un interviu acordat postului de radio Cadena Ser. "Catalonia avea o creştere mai mare decât cea a Spaniei, este unul din motoarele fundamentale ale creşterii spaniole, totuşi în trimestrul al patrulea a devenit o povară", a afirmat el.