"Dezintegrarea a avut loc în aer şi fragmentele s-au împrăştiat pe o suprafaţă mare de circa 20 de kilometri pătraţi", a declarat Viktor Sorotchenko, directorul Comitetului Interguvernamental pentru Aviaţie (MAK), citat de agenţiile de presă ruse, precizând că este "prea devreme pentru a se trage concluzii". 

MAK este însărcinat cu realizarea investigaţiilor privind accidente aviatice în Rusia. Astfel, Viktor Sorotchenko participă la ancheta privind prăbuşirea zborului 9268 al companiei Kogalimavia în Egipt alături de anchetatori francezi ai BEA şi germani ai BFU, reprezentând constructorul Airbus, şi anchetatori egipteni. 

Ipoteza dislocării în zbor este considerată ca fiind cea mai plauzibilă de experţi, având în vedere dispersarea fragmentelor. 

Autorităţile au anunţat sâmbătă că au găsit fragmente de avion şi corpuri neînsufleţite într-un perimetru care se întinde pe o rază de 8 kilometri, ceea ce, potrivit experţilor, indică a priori faptul că avionul Airbus A321-200 al companiei ruse Kogalimavia, cunoscută şi sub numele de Metrojet, nu a lovit solul întreg, ci s-a dezintegrat sau a explodat în zbor. 

Perimetrul de căutare a fost extins duminică la 15 km, a indicat un ofiţer al armatei care participă la căutări, într-un interviu pentru AFP la baza militară Al-Hassana, în provincia Sinaiul de Nord, la circa 60 de km de locul prăbuşirii.

AGERPRES