Mihai Bobonete, îndrăgitul actor de comedie din „Las Fierbinți”, a făcut noi dezvăluiri surprinzătoare despre viața sa personală, povestind cum a ajuns actor. De asemenea, acesta a recunoscut și câte clase are.
Câte clase are Mihai Bobonete? Actorul din Las Fierbinți a recunoscut tot la o emisiune TV
Deși a început două facultăți diferite, Mihai Bobonete a recunoscut că nu și-a finalizat studiile superioare. Deși are doar liceul terminat, acesta a reușit să devină un actor celebru la nivel național și să aibă o situație financiară prosperă.
Potrivit România TV, Mihai Bobonete a renunțat la studenție pentru a deveni actor, după ce Octavian Strunilă, nașul său, i-a propus să urce pe scena de teatru.
Viața lui Mihai Bobonete s-a schimbat brusc când era într-un concediu cu Octavian Strunilă. Nașul său l-a întrebat direct: „Nu vrei să te faci actor?”, iar Mihai Bobonete a acceptat rapid și a renunțat la Facultatea de Electrotehnică, unde a studiat doar un an.
„Cred că a fost o neînțelegere din ambele părți. Nici facultatea nu m-a plăcut pe mine, nici eu nu am plăcut-o pe ea”, a spus Mihai Bobonete, când a fost întrebat de ce a renunțat la Facultatea de Electrotehnică.
Reamintim că la sfârșitul lui 2021, Mihai Bobonete, actorul care-l interpretează pe Bobiță din serialul de comedie „Las Fierbinți”, a povestit un moment dificil din viața sa, care s-ar fi putut termina tragic. Dintr-o simplă joacă, într-un moment de neatenție, fiul său putea să-și piardă viața.
Clipe de coșmar pentru Mihai Bobonete! Fiul său a fost la un pas de moarte
Clipe cumplite pentru Mihai Bobonete după ce fiul său a fost la un pas de moarte! Actorul a povestit într-o emisiune online acest episod din viața lui, care l-a marcat profund. Ceea ce trebuia să fie o simplă glumă putea avea un final tragic, după ce băiatul său a căzut și s-a lovit la cap.
Actorul din „Las Fierbinţi” a spus că nu a intrat în panică chiar și atunci când a văzut că sângele ţâşnea pe pereţi, după ce copilul său s-a lovit la cap. El spune că dacă s-ar fi panicat, totul s-ar fi putut termina tragic.
Pe de altă parte, soția sa era foarte speriată, mai ales că băiatul a dat ochii peste cap la un moment dat. Mihai Bobonete a reacționat rapid însă și l-a trezit cu o palmă extrem de puternică.
„Îmi aduc aminte acum un moment, în care cred că dacă aş fi reacţionat pe agitaţie, sau să sar calul, s-ar fi terminat tragic. La un moment dat, după un film, Star Wars, nu mai ştiu la care am fost împreună cu fiul meu şi când ne-am întors, ne jucam. Mă făceam de la distanţă că-l sugrum, sau ceva de genul ăsta.
La un moment dat, fugind de forţa mea de la distanţă, i-a scăpat piciorul între canapea şi perete şi a venit cu capul în colţul caloriferului, căzând pe spate. A fost nasoală toată treaba.
S-a ridicat imediat de acolo, nu plângea, se uita la mine şi dintr-odată a început să-i ţâşnească sânge din cap pe perete. M-am dus, i-am pus mâna la cap, de unde îi ieşea sângele. Era iarnă, eram în casă, în pantaloni scurţi şi în tricou.
În momentul ăla, l-am sunat pe vecinul meu să pornească maşina, că trebuie să ajungem la Urgenţe. Când l-am luat în braţe, să-l duc la maşină, copilul meu a dat ochii peste cap, în mâna mea. Atunci am zis că e momentul să îi dau o palmă şi i-am dat ditamai palma.
A deschis ochii şi i-am zis că are o gaură în cap, nu ştiu cât e de mare, cât e de mică, şi să nu se mai agite, că pierde energie şi mă agit şi eu, şi nu ştiu unde-s Urgenţele. Soţia mea era galbenă la faţă, se ţine de uşă”, a povestit Mihai Bobonete.