Răsturnare completă de situație în ceea ce privește numărul deceselor în cazul persoanelor infectate cu noul coronavirus. Raportul Ministerului Sănătății dă toate cifrele de până acum peste cap. Care este numărul real al persoanelor decedate?
Răsturnare completă de situație după ce Ministerul Sănătății a publicat ultimul raport. Mai exact, potrivit sursei citate, medicii au raportat pe aplicația Alerte MS 26.106 de mii de decese Covid, din care 227 de cazuri cu diagnostic principal Covid-19 identificat și 25.875 cu diagnostic secundar Covid-19.
Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă. Potrivit acesteia, unitățile sanitare au raportat diferențe de până la 500 de cazuri între cele două platforme.
“Referitor la cele 25.875 de decese, situația se prezintă astfel: 19.698 de decese au diagonostic secundar cu codul U071 (deces confirmate Covid) și 6.181 cu codul U072 (decese suspecte Covid)”, a spus Ioana Mihăilă, subliniind faptul că au fost unități sanitare care au raportat diferențe și de până la 500 de cazuri între cele două platforme.
Câte decese a raportat Grupul de Comunicare Strategică
De menționat este faptul că, potrivit informărilor oficiale transmise de Grupul de Comunicare Stategică în anul 2020, au fost raportate doar 15.767 de decese, așa cum au fost ele revizuite de DSP-uri în Aplicația Coronaforms și nicidecum 26.106 decese așa cum arată raportul realizat de Ministerul Sănătății.
În cursul zilei de miercuri, înainte de a prezenta raportul final, ministrul Sănătății susținea că rezultatele sunt într-adevăr diferite și este posibil ca niciodată să nu aflăm numărul exact al persoanelor decedate de Covid, în contextul în care raportarea nu a fost corectă.
Ea mai adăuga că există posibilitatea ca decesele de Covid să nu fi fost înregistrate corect, sau persoanele să nu fi fost măcar diagnosticate cu virusul.
„M-aș feri să spun că se adaugă morți sau că se scad morți sau că se ascund morți. Concluziile pe care le avem ca urmare a raportului preliminar sunt că, în diferite baze de date, prin diferite metode de raportare, s-au obținut rezultate diferite.
S-ar putea ca niciuna dintre ele să nu ne dea un rezultat exact, așa cum s-ar putea ca niciodată să nu știm câte persoane au decedat de COVID în această pandemie, fie pentru că nu au fost raportate corect, fie că nu au fost înregistrate corect, fie că nici măcar nu au fost diagnosticate”, a spus ministrul.