Câte maşini electrice s-au vândut în România de la începutul anului

Citroen a fost primul constructor auto care a lansat un model electric în ţara noastră, în luna februarie. Află câte unităţi au vândut francezii până acum.

Prima maşină electrică disponibilă în ţara noastră a fost Citroen C-Zero. Automobilul  este pus în mişcare de un motor electric ce generează 49 de kw sau 67 CP. Este alimentat de o baterie litiu-ion 16kw/h ce generează suficientă energie pentru motor, sistemul de aer condiţionat şi cel de încălzire.
Atunci când maşina este conectată la o priză normală de 220V 16 A, bateria se încarcă în şase ore, iar acest timp poate scădea până la doar 30 de minute (încărcare 80%) atunci când maşina este conectată la un terminal special ce oferă curent monofazic 125A. Maşina are o autonomie de 160 de kilometri şi atinge o viteză maximă de 130 km/h. Acceleraţia de la 0 la 100 de km/h se realizează în 15 secunde.
“Comenzile pentru C-Zero au fost deschise în luna ianuarie, data fiind însă particularitatea acestui model, suntem în discuţii cu potenţiali clienţi care încă nu au plasat nicio comandă fermă. Nu a ajuns însă niciun C-Zero în România şi de aceea de lansare vom putea vorbi abia atunci”, a declarat pentru Capital Laura Antonov, director de marketing Citroen România.

Citroen nu va  pune la dispoziţia şoferilor staţii de alimentare în showroom-urile proprii aşa cum procedează Nissan în Statele Unite, acestea nefiind necesare, potrivit lui Antonov.

În ceea ce priveşte numărul de unităţi pe care compania speră să le comercializeze anul acesta, Antonov a declarat: “fiind vorba de primul model electric comercializat în România este dificil de estimat un obiectiv de vânzări, neavând niciun istoric la care să ne raportăm şi nicio informaţie disponibilă din piaţă”.

Preţul unui C-Zero este de 36.642 de euro, iar Citroen nu ia în calcul scăderea acestuia.

Un alt model electric disponibil în ţara noastră este Mitsubishi i-MiEV. Acesta are un preţ de 36.640 euro cu TVA, similar cu cel al modelului Citroen C-Zero. În acest moment i-MiEV este şi cel dintâi automobil electric supus crash-testelor Euro NCAP la care a obţinut un rating de 4 stele conform noului protocol. Mitsubishi i-MiEV a fost lansat în 15 ţări europene.