În data de 6 noiembrie 2021, conform datelor existente în aplicația alerte.ms, la nivel național există 1.753 de paturi de ATI destinate pacienților COVID-19. În ceea ce privește situația din Capitală, în București sunt avizate de DSP 392 paturi de ATI pentru pacienții de COVID-19.

De asemenea, la nivel național există o rezervă operațională de 173 paturi ATI destinate pacienților de COVID-19. Aceste paturi sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienților ATI depășește capacitatea secțiilor principale.

Situația paturilor suplimentare o aveți în tabelul alăturat.

De cealaltă parte, referitor la numărul paturilor ocupate, 1.867 paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii țări.

Paturi libere la ATI

La nivel național, la acest moment sunt disponibile 5 paturi libere de ATI, 1 în județul Botoșani, 3 în județul Brașov, 1 în județul Brăila, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2.

Autoritățile informează că în continuare se lucrează pentru operaționalizarea și asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare.

Se mai menționează faptul că în procesul de operaționalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiții medicale și care sunt și confirmate cu SARS-COV-2 pentru că în aceste cazuri respectivii pacienți prezintă afecțiuni grave ce pot constitui comorbidități și sunt expuși unui risc mult mai mare.

Lista paturilor libere de la Terapie Intensivă 

Județ Spital Total paturi ATI DESTINATE – Covid-19 (SUPLIMENTARE)
173
ALBA Spital Orasenesc Cugir 0
ALBA Spitalul Orasenesc Campeni 0
ALBA Spitalul Municipal Sebeș 0
ALBA Spitalul Orășenesc – Abrud 0
ALBA Spitalul Municipal Blaj 0
ALBA Spital Municipal Aiud 1
ALBA SPITAL DE BOLI CRONICE CÂMPENI 0
ALBA Spitalul Judetean de Urgenta Alba Iulia 0
ALBA Spitalul de Pneumoftiziologie Aiud 0
ARAD Spitalul de Psihiatrie Mocrea
ARAD Spital Clinic Judeteana de Urgenta Arad + Secţia externă de pneumologie + Secție externă maternitate 0
ARAD Spitalul Orășenesc Lipova
ARAD Spitalul Orăşenesc Ineu – Arad 0
ARAD Locaţie Expo Arad – Spital de Campanie
ARAD Spitalul de Boli Cronice Sebiș
ARAD Spitalul Medlife Genesys Arad 0
ARGES Spitalul de Pneumoftiziologie Câmpulung 0
ARGES Spitalul de Pneumoftiziologie Leordeni 0
ARGES Spitalul pediatrie Pitesti – chirurgie pediatrica – circuit separat 0
ARGES Spitalul Judetean de Urgenta Pitesti 0
ARGES Spitalul Municipal Câmpulung 0
ARGES Spitalul Orasenesc Sf. Spiridon Mioveni – Corp vechi/Maternitate corp nou 0
ARGES Spitalul de Pneumoftiziologie Valea Iașului 0
ARGES SPITALUL ORASENESC REGELE CAROL I COSTESTI 0
ARGES Spitalul de Psihiatrie „Sf. Maria” Vedea 0
BACAU Spital Judetean de Urgenta Bacau 5
BACAU Spital Municipal de Urgență Moinești – Compartimentul boli infecțioase 0
BACAU Spitalul Orăşenesc Buhuşi – Bacău 0
BACAU Spitalului de Pneumftiziologie Bacău – Secția Exterioară Baza Sportivă Letea, 0
BACAU Spitalul orăşenesc „IOAN LASCĂR” Comăneşti 0
BACAU Elytis Care
BACAU Spital Municipal ”Sf Ierarh dr. Luca” Onesti 0
BIHOR Spitalul Pelican Oradea 0
BIHOR SPITALUL ORASENESC STEI 0
BIHOR Spitalul Municipal „EP. N. Popovici” Beius 0
BIHOR Spitalul Municipal Salonta 0
BIHOR Spitalul Clinic de Recuperare Medicală – Băile Felix 0
BIHOR Spitalul clinic Judetean de Urgenta Oradea 0
BIHOR Spitalul Orășenesc Aleșd 0
BIHOR Spital Clinic Municipal “Dr. G. Curteanu” Oradea 0
BIHOR Spitalul Clinic CF Oradea 0
BIHOR Spitalul Clinic de Urgenta Avram Iancu Oradea 0
BIHOR Spitalul Municipal „Dr. Pop Mircea” Marghita 0
BISTRITA NASAUD Spitalul Judetean de Urgenta Bistrita 0
BISTRITA NASAUD Spitalul Orasenesc „George Trifon” Nasaud 0
BISTRITA NASAUD SPITAL  ORASENESC  BECLEAN 0
BOTOSANI Spitalul Judetean de Urgenta Mavromati Botosani 0
BOTOSANI Spitalul de Pneumoftiziologie Botosani 0
BOTOSANI Spitalul Municipal Dorohoi 0
BOTOSANI Spitalul de Recuperare Sf. Gheorghe Botoșani 0
BRAILA Spitalul Judeţean de Urgenta Braila 0
BRAILA Spitalul de Psihiatrie „Sf Pantelimon” 0
BRAILA Spitalul de pneumoftiziologie Braila 0
BRASOV Spitalul General CF Brasov 0
BRASOV Spitalul Clinic de Obstetrica Ginecologie Dr. IA Sbarcea Brasov 3
BRASOV Spitalul Militar de Urgență „Regina Maria” Brașov 0
BRASOV Spital Municipal Sacele 0
BRASOV Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie 0
BRASOV Sanatoriul de Nevroze Predeal
BRASOV Spitalul Orășenesc Dr. C. T. Spârchez Zărnești 0
BRASOV Spitalul Municipal Codlea 0
BRASOV Spitalul Clinic de Boli Infectioase 0
BRASOV Centrul rezidențial Maria Sânpetru 0
BRASOV Spitalul Orășenesc Rupea 0
BRASOV Spitalul Municipal Făgăraș 0
BRASOV Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Brasov 0
BRASOV Spitalul Clinic de Psihiatrie si Neurologie Brasov (corp central) 0
BRASOV Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii Brasov 0
BUCURESTI Institutul Naţional de Fonoaudiologie şi Chirurgie ORL Prof. Dr. Hociotă București
BUCURESTI Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice București 0
BUCURESTI Institutul Naţional de Boli Neurologice şi Neurovasculare București 2
BUCURESTI Spitalul Clinic de  Urgenta Sf. Pantelimon 22
BUCURESTI Institutul Național de Gerontologie şi Geriatrie Ana Aslan 0
BUCURESTI Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri
BUCURESTI Spitalul Clinic de Nefrologie Dr. Carol Davila 0
BUCURESTI Spitalul Clinic de Urgenta Bagdasar Arseni 0
BUCURESTI Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Maria Sklodowska Curie” București 0
BUCURESTI Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Al. Obregia” 0
BUCURESTI Spitalul de Pneumoftiziologie „Sf. Stefan” Bucuresti 0
BUCURESTI Spitalul Clinic Prof. Burghele București 0
BUCURESTI Spitalul Clinic Foişor București 0
BUCURESTI Spitalul Clinic Colţea București 0
BUCURESTI Spitalul de Urgență al SRI Prof. Dr. Agripa Ionescu 0
BUCURESTI Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă
BUCURESTI Spitalul Universitar de Urgență Militar Central Dr. Carol Davila 8
BUCURESTI Spitalul Filantropia București 0
BUCURESTI Spitalul Clinic Colentina 0
BUCURESTI Spitalul CF 2 1
BUCURESTI Spitalul Clinic Malaxa București 0
BUCURESTI Spitalul clinic de copii Dr. Victor Gomoiu 0
BUCURESTI Spitalul modular 1 Elias 1
BUCURESTI Institutul National de Boli Infectioase Prof. Dr. Matei Bals 0
BUCURESTI Spitalul Militar de Campanie de nivel ROL 2 – Covid 19 0
BUCURESTI Institutul Naţional de Endocrinologie Parhon București 0
BUCURESTI Institutul Oncologic București 0
BUCURESTI Institutul Clinic Fundeni 6
BUCURESTI CETTT SF STELIAN 0
BUCURESTI Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare „C.C. Iliescu” București 6
BUCURESTI Spitalul de Psihiatrie Titan „Dr. Constantin Gorgos” 0
BUCURESTI Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti 9
BUCURESTI Spitalul Clinic de  Urgenta Bucuresti  (Floreasca) 10
BUCURESTI Monza Metropolitan Hospital București 0
BUCURESTI Institutul National de Recuperare, Medicina Fizica si Balneoclimatologie
BUCURESTI Spitalul de Urgență Prof. Dr. Dimitrie Gerota 3
BUCURESTI Spitalul Universitar de Urgenta Elias 10
BUCURESTI Spitalul Clinic Sf. Maria București 0
BUCURESTI Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului „Alessandrescu Rusescu” – Bucureşti Unitatea de asistenţă materno-fetală de excelenţă (Polizu) 0
BUCURESTI Spitalul Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Faciala „Prof. Dr. Dan Teodorescu” 0
BUCURESTI Institutul National de diabet, nutritive si boli metabolice N. Paulescu 0
BUCURESTI Spitalul Prof. Dr. Constantin Angelescu 0
BUCURESTI Spitalul Clinic de Boli Infectioase Dr. Victor Babes 0
BUCURESTI Spitalul Clinic CF 1 “WITING” 2
BUCURESTI Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Ioan“ Bucureşti – Maternitatea Bucur 0
BUCURESTI Institutul Marius Nasta 0
BUCURESTI Spitalul Clinic Cantacuzino București 0
BUCURESTI Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Grigore Alexandrescu București 0
BUCURESTI Spitalul Clinic de Obstetrica Ginecologie „Panait Sirbu” 0
BUZAU Spitalul General Căi Ferate Buzău – Secția exterioară 0
BUZAU Spital Municipal Ramnicu Sarat 0
BUZAU Spitalul Judetean de Urgenta Buzau 0
BUZAU Spitalul Orasenesc Nehoiu 0
CALARASI Spitalul Orasenesc Lehliu Gara 0
CALARASI Spitalul Municipal Oltenița 0
CALARASI Spitalul de Psihiatrie Sapunari 0
CALARASI Spitalul de penumoftiziologie Calarasi 0
CALARASI Spitalul Judetean de Urgenta Calarasi 0
CARAS Spitalul Orasenesc Oravita 0
CARAS Spitalul Municipal de Urgenta Caransebes 0
CARAS Spitalul Judetean de Urgenta Resita 0
CLUJ Institutul Oncologic Prof. Ion Chiricuta
CLUJ Institutul Inimii Cluj 9
CLUJ Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj
CLUJ Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj
CLUJ Spitalul Militar „DR. CONSTANTIN PAPILIAN” Cluj 0
CLUJ Institutul Regional de Gastroenterologie Cluj 2
CLUJ SPITALUL Clinic Judetean Urgenta Cluj-Napoca 0
CLUJ Spitalul Leon Daniello de Pneumologie Cluj Napoca 0
CLUJ Spitalul Municipal Turda 2
CLUJ Spitalul Clinic de Recuperare Cluj 0
CLUJ Spitalul Municipal Gherla 0
CLUJ Spitalul Municipal Dej 0
CLUJ SPITALUL DE BOLI PSIHICE CRONICE BORSA
CLUJ Spitalul Clinic de Boli Infectioase Cluj-Napoca 0
CLUJ Spitalul Clinic Municipal Cluj 2
CLUJ SPITALUL ORASENESC HUEDIN 0
CLUJ Spitalul Municipal “Dr. Cornel Igna“ Campia Turzii 0
CONSTANTA Spitalul Clinic de Boli Infectioase Constanta 0
CONSTANTA Spitalul Municipal Mangalia 0
CONSTANTA Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Sf. Apostol Andrei Constanta 0
CONSTANTA Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” Constanța – Sistem medical modular de izolare și tratament. Tabără de izolare și carantinare COVID 0
CONSTANTA Sectie Exterioara a Spital Judetean Constanta Agigea 0
CONSTANTA Spitalul Municipal Medgidia 10
CONSTANTA Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanţa 0
COVASNA Spitalul Municipal Târgu Secuiesc 0
COVASNA Spitalul de Recuperare Cardiovasculară „Dr. Benedek Geza”
COVASNA Spitalul Orășenesc Baraolt
COVASNA Spitalul JUDETEAN de Urgenta dr. Fogolyan Kristof din Sf. Gheorghe 0
DAMBOVITA Spitalul Municipal Moreni 0
DAMBOVITA Spitalul Judetean de Urgenta Targoviste 0
DAMBOVITA Spitalul Orășenesc Pucioasa Pavilion Central 0
DAMBOVITA Spitalul Orasenesc Gaesti 0
DOLJ Spitalul Clinic Municipal Filantropia – locaţiile Sărari (maternitate), Corneliu Coposu 0
DOLJ Spitalul Orășenesc Așezămintele Brâncovenești – Dăbuleni 0
DOLJ Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova 0
DOLJ SPITALUL FILISANILOR 0
DOLJ Spitalul Municipal  „Prof. Dr. Irinel Popescu” Bailesti 0
DOLJ Spitalul de Pneumoftiziologie Leamna 0
DOLJ Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Craiova 10
DOLJ Spitalul Clinic de Urgență Militar Craiova 0
DOLJ Spitalul CF Craiova 0
DOLJ Spitalul Municipal Calafat 0
DOLJ Spitalul Clinic de Boli Infectioase si Pneumoftiziologie Victor Babes Craiova 10
GALATI Spitalul Clinic de boli infectioase Galati 0
GALATI Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Ioan” Galați 0
GALATI Spitalul Municipal „Anton Cincu” Tecuci 0
GALATI Spital CFR Galati 0
GALATI Spitalul Militar de Urgență „Dr. Aristide Serfioti” 0
GALATI Spitalul de Pneumoftiziologie Galaţi 0
GALATI Spitalul Clinic de Obstetrică Ginecologie Buna Vestire pavilion separat 0
GALATI Sp.Clinic Judetean de Urgenta Sf.Ap.Andrei Galati 0
Galati SPITALUL DE PSIHIATRIE „ELISABETA DOAMNA” GALATI 0
GIURGIU Spitalul Orasenesc  Bolintin Vale 1
GIURGIU Spitalul Judetean de Urgenta Giurgiu 0
GIURGIU Spitalul de Pneumoftiziologie Izvoru 0
GORJ Spitalul Orășenesc Novaci  – 20 de paturi pentru izolarea cazurilor ușoare și medii 0
GORJ Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” Runcu –  Dobrița – secțiile de pneumologie – 65 de paturi 0
GORJ Spitalul Municipal Motru 0
GORJ Spitalul Orășenesc Turceni – 10 paturi pentru izolarea cazurilor ușoare și medii 0
GORJ Spitalul Judetean de Urgenta Targu Jiu 12
GORJ Spitalul de Urgenţă Târgu Cărbuneşti 0
GORJ Spitalul Orășenesc „Sfântul Ștefan” Rovinari – 17 paturi pentru izolarea cazurilor ușoare și medii 0
GORJ Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu – locație alternativă: Complex Sportiv Municipal – Hotel Stadion
GORJ Spitalul Orășenesc dr. Gheorghe Constantinescu Bumbesti-Jiu – 14 paturi pentru izolarea cazurilor ușoare și medii 0
HARGHITA Spitalul Municipal Gheorgheni 2
HARGHITA Spitalul Judetean de Urgenta Miercurea Ciuc 0
HARGHITA Spitalul Municipal Toplița 0
HARGHITA Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc 0
HUNEDOARA SPITALUL ORASENESC HATEG 0
HUNEDOARA Spitalul Municipal Lupeni 0
HUNEDOARA Spitalul Judetean de Urgenta Deva 0
HUNEDOARA Spitalul de Psihiatrie Zam 0
HUNEDOARA Spitalul Municipal Hunedoara 0
HUNEDOARA Spitalul Municipal Vulcan 0
HUNEDOARA Spitalul Municipal Orastie 0
HUNEDOARA Spitalul Municipal Brad 0
HUNEDOARA Spitalul de Urgenta Petrosani 0
HUNEDOARA Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad – Huneodara 0
HUNEDOARA Spitalul CF Simeria 0
HUNEDOARA Spitalul de Pneumoftiziologie Geoagiu 0
IALOMITA Spital Municipal Fetesti 0
IALOMITA Spital Orasenesc Tandarei 0
IALOMITA Spital Judetean de Urgenta Slobozia 8
IALOMITA Spitalul Municipal Urziceni 0
IASI Spitalul Clinic ”Dr. C.I. Parhon” Iași 0
IASI Spitalul General CF Pașcani 0
IASI Spitalul Clinic de Urgenţe pentru Copii Sf Maria Iasi 0
IASI Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iasi 0
IASI Spitalul Orășenesc Hârlău Iasi 0
IASI Institutul de Boli Cardiovasculare Iaşi 0
IASI Institutul de Psihiatrie „Socola” Iasi 0
IASI Spitalul Clinic De Boli Infectioase Sfanta Parascheva 0
IASI Spitalul Militar „Dr. Iacob Czihac” Iași
IASI Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Pădureni-Grajduri Iasi 0
IASI Spitalul Clinic de Recuperare Iași – 20 de paturi suport COVID-19 0
IASI Spitalul Clinic de Obstetrică Ginecologie „Elena Doamna” Iaşi 1
IASI Spitalul Clinic de Neurochirurgie „Nicolae Oblu“ 0
IASI Spitalul CF Iaşi 0
IASI Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Sf. Spiridon IASI 2
IASI Maternitatea Cuza Vodă
IASI Institutul Regional De Oncologie 0
IASI Spitalul Municipal de Urgenta Pascani 0
ILFOV Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Ilfov 0
ILFOV Spitalul Buftea
ILFOV SPITALUL PENITENCIAR JILAVA ILFOV 0
MARAMURES Spitalul de Pneumoftiziologie ,,dr.Nicolae Rusdea ” Baia Mare 0
MARAMURES Spitalul Judetean de Urgenta Dr.C-tin Opris Baia Mare 0
MARAMURES SPITALUL MUNICIPAL SIGHETUL MARMATIEI 0
MARAMURES Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie 0
MEHEDINTI Spitalul Municipal Orsova 0
MEHEDINTI Spitalul Judetean de Urgenta Drobeta-Turnu Severin 0
MEHEDINTI Spitalul Orasenesc Baia de Arama – Mehedinți 0
MURES Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş – corp clădire Chirurgie infantilă + maternitate 0
MURES Spitalul Municipal Sighişoara – compartiment Pneumologie 0
MURES Spitalul Clinic Judetean Mures 0
MURES Spitalul Municipal Dr. Gh. Marinescu TÎRNĂVENI 0
MURES Institui de Boli Cardiovasculare Târgu Mureş 0
MURES Spitalul Municipal “DR. Eugen Nicoara” Reghin 1
MURES Spitalul Municipal Dr. Valeriu Russu Luduș 0
NEAMT Spitalul Judetean de Urgenta Piatra Neamt 3
NEAMT Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani 0
NEAMT Spitalul orășenesc „Sf. Dimitrie” Târgu Neamț 0
NEAMT SPITALUL MUNICIPAL DE URGENTA ROMAN 3
OLT Spitalul Orășenesc Balș OLT 0
OLT Spitalul Judetean de Urgenta Slatina 0
OLT Spitalul  Municipal Caracal 0
OLT Spitalul Orășenesc Corabia OLT 0
PRAHOVA Spitalul Orășenesc Băicoi – Secția medicină internă 0
PRAHOVA Spitalul de boli pulmonare Breaza – Secție pneumologie, compartiment adulți 0
PRAHOVA Spitalul de Pneumoftiziologie Drajna 0
PRAHOVA Sfanta Sofia Hospital Med SRL
PRAHOVA S.C WIA KINETO DENT S.R.L
PRAHOVA Spitalul Municipal Câmpina 0
PRAHOVA Spitalul de Obstetrică Ginecologie Ploiești 0
PRAHOVA Spitalul General C.F. Ploiesti 0
PRAHOVA SC DENTIRAD HOSPITAL SRL
PRAHOVA Spitalul de Pneumoftiziologie Florești – Secția de pneumologie II – pneumologie cronici
PRAHOVA Spitalul de Psihiatrie Voila – pavilion COVID-19 0
PRAHOVA Spitalul Judetean de Urgenta Ploiesti 0
PRAHOVA Spitalul Municipal Ploieşti
PRAHOVA Spitalul Pediatrie Ploieşti
PRAHOVA PATRIK MEDICAL CENTER
SALAJ Spitalul Orăşenesc „Prof. Ioan Puşcas” Şimleu Silvaniei – Secţia exterioară Boli infecţioase, secţia exterioară pneumologie + maternitate 0
SALAJ Spitalul Orășenesc «Dr. Traian Herța» Jibou 0
SALAJ Spitalul Judetean de Urgenta Zalau 0
SALAJ Spitalul de Boli Cronice Crasna 0
SATU MARE Spitalul Orasenesc Negresti Oas 0
SATU MARE Spitalul de Pneumoftiziologie Satu Mare 0
SATU MARE Spitalul Municipal Carei 0
SATU MARE Spitalul Judetean de Urgenta Satu Mare 0
SIBIU Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu 0
SIBIU Spitalul General Căi Ferate Sibiu 0
SIBIU SPITALUL MUNICIPAL MEDIAS 0
SIBIU Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu 0
SIBIU Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu 0
SIBIU Spitalul Orășenesc Cisnădie – 10 paturi pentru izolarea cazurilor ușoare și medii 0
SIBIU Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Sibiu 0
SIBIU Spitalul Militar de Urgență «Dr. Alexandru Augustin» Sibiu 0
SIBIU Spitalul Orășenesc Agnita Sibiu
SUCEAVA Spitalul Municipal Falticeni 0
SUCEAVA Spitalul Municipal Sf Doctori Cosma si Damian Radauti 1
SUCEAVA Spitalul Municipal Vatra Dornei 0
SUCEAVA Spitalul de Îngrijiri Paleative – Ilișești
SUCEAVA Spitalul Judetean de Urgenta „Sfantul Ioan cel Nou” Suceava 0
SUCEAVA Spitalul de Boli Cronice Siret 0
SUCEAVA Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc 0
SUCEAVA Spitalul Orasenesc Gura Humorului 0
TELEORMAN Spitalul Orasenesc Zimnicea
TELEORMAN Spitalul Municipal Caritas Rosiori de Vede 0
TELEORMAN Spitalul Judetean de Urgenta Alexandria 3
TELEORMAN Spitalul Municipal Turnu Magurele 0
TIMIS Spitalul Clinic Municipal de Urgenta Timişoara 0
TIMIS Spital Clinic CF Timisoara 0
TIMIS Spitalul Clinic de Boli Infectioase si Pneumoftiziologie Victor Babes Timisoara 0
TIMIS Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Louis Turcanu Timișoara 0
TIMIS SPITAL DR. KARL DIEL JIMBOLIA 0
TIMIS Spitalul Orasenesc Faget 0
TIMIS Spital Municipal ” Dr Teodor Andrei” Lugoj 0
TIMIS Spitalul Militar de Urgență „Victor Popescu” Timișoara 0
TIMIS Maternitatea „Bega” Timișoara 0
TIMIS Institutul Inimii Timişoara 0
TIMIS Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Pius Brinzeu 1
TULCEA Spitalul Judetean de Urgenta Tulcea 0
TULCEA Spitalul Orasenesc Macin
VALCEA Spitalul de Pneumoftiziologie „Constantin Anastasatu” Mihăești 0
VALCEA Spitalul Municipal Costache Nicolescu Dragasani 0
VALCEA Spitalul Orasenesc Horezu 0
VALCEA Spitalul Judetean de Urgenta Valcea 0
VALCEA Spitalul Orășenesc Brezoi 0
VASLUI Spitalul Judetean de Urgenta Vaslui 0
VASLUI Spitalul Municipal de Urgenta „Elena Beldiman” Barlad 1
VRANCEA Spitalul de Psihiatrie Cronici Dumbraveni Vrancea
VRANCEA Spitalul Municipal Adjud 0
VRANCEA Spitalul de Urgenta Sf.Pantelimon  Focsani 0