Autorităţile au anunţat câte persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore. Comitetul de coordonare a vaccinării a dat ultimele date privind campania de vaccinare.
Comitetul de coordoonare a vaccinării anunţă că, de la ultima raportare, au fost vaccinate 32.149 persoane, aproape 23.000 fiind imunizate cu serul Pfizer. În acelaşi interval au fost înregistrate 179 de reacţii adverse.
Comitetul de coordonare a vaccinării a transmis, luni, că 32.149 persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, dintre care apoape 23.000 cu serul Pfizer, iar restul cu serul AstraZeneca.
31.020 persoane au primit prima doză de vaccin, iar 1.129 doza de rapel.
Ce fel de reacții la vaccin s-au înregistrat
De la ultima raportare s-au înregistrat 179 de reacţii adverse, cele mai multe fiind de ordin general.
De la debutul campaniei de vaccinare s-au înregistrat în total 5.458 reacţii adverse, rata fiind de 3,5 la mia de doze administrate.
Campania de vaccinare a debutat în 27 decembrie, iar până acum au fost imunizate 946.781 persoane.
În România s-au înregistrat 22.761 de cazuri noi de infecţie cu noul coronavirus în intervalul 22 februarie-1 martie 2021. Față de săptămâna anterioară, această cifră reprezintă o creștere de 18.035.
Cele mai multe cazuri în 24 de ore de la debutul pandemiei în România s-au înregistrat la 18 noiembrie 2020, respectiv 10.269. Recordul negativ de decese în 24 de ore a fost înregistrat la 8 decembrie 2020, când au fost semnalate 213 persoane decedate.
Numărul infectărilor cu noul coronavirus este în creştere
La nivel mondial, numărul infectărilor cu noul coronavirus este în uşoară creştere faţă de săptămâna anterioară, în timp ce numărul deceselor se menţine pe trendul descendent al ultimelor trei săptămâni. România se menţinea, la 1 martie, pe locul al 13-lea în Europa în ceea ce priveşte numărul total de cazuri confirmate.
Până la data 1 martie 2021, în România au fost confirmate 804.090 cazuri de COVID-19, cu 2.096 infectări mai mult decât în ziua precedentă. Au fost declaraţi vindecaţi 741.471 pacienţi, conform raportării Grupului de Comunicare Strategică (GCS) din 1 martie 2021, ora 13.00.
În ultimele 24 de ore, 53 de persoane infectate cu noul coronavirus au murit, numărul total al deceselor în România ajungând la 20.403. În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 era de 8.334. Dintre acestea, 1.022 erau internate la ATI.