Liderii sindicali împreună cu autorităţile locale încearcă să obţină pentru salariaţii Nokia cât mai multe salarii compensatorii, însă conducerea fabricii nu este dispusă să aprobe cererea acestora.
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a declarat, la Radio România Actualităţi, că reprezentanţii companiei finanlandeze sunt totuşi dispuşi să găsească soluţii de protecţie socială.
“Noi negociem cu ei, undeva la 20-30 astfel de salarii compensatorii, având în vedere că nu există, în Contractul Colectiv de Muncă, această obligativitate. Nokia a avut deschiderea de a colabora cu noi şi de a face asta. În paralel, sidicatele negociază şi ele tocmai aceste salarii compensatorii”, a spus Alin Tişe.
La finele lunii septembrie, reprezentanţii Nokia au anunţat căcei 2.200 de angajaţi vor beneficia de salarii până în luna martie 2012 deşi fabrica se va închide până la finele acestei luni.
Sindicatul Nokia de la Jucu cere acordarea a câte 20-30 de salarii compensatorii pentru fiecare disponibilizat de la fabrica de la Jucu.
Când vor ajunge cele două părţi la un acord este greu de estimate. Valentin Ilcaş, preşedintele sindicatului Nokia Metal, declara pentru Agerpres la începutul acestei luni, după o primă întâlnire preliminară cu oficialii Nokia, că negocierile vor dura circa o lună.
La sfârşitul lunii septembrie, mai exact la o zi după anunţul privind închiderea fabricii de la Jucu, liderul CNS Cartel Alfa, Bogdan Hossu, cerea minimum 60 de salarii minime pe economie pentru persoanele disponibilizate.
"Cartel Alfa a furnizat sindicaliştilor de la Nokia datele sintetice ale acordului pactului social din Germania cu datele economice şi implicaţiile economice privind închiderea fabricii din Bochum. Sunt discuţii legate de acompaniamentul social, pentru că ideea de a pleca angajaţii de la Nokia cu trei salarii compensatorii mi se pare o glumă bună, legată de efortul şi sacrificiile făcute. Cele mai slabe compensaţii acordate la Bochum au fost la nivelul – în echivalent, nu valoric – a minimum 60 de salarii minime ale landului şi s-au ridicat între 80.000 şi 220.000 de euro de persoană. Asta înseamnă că angajaţii de la Jucu ar trebui să primească de la Nokia între 60 de salarii minime pe economie până la 240 de salarii pe angajat, în funcţie de situaţia familială, vechimea în fabrică, numărul de ani munciţi", spunea atunci Bogdan Hossu.
O lună de la anunţul Nokia
Nokia a anunțat pe 29 septembrie că își închide fabrica de la Jucu, județul Cluj. Finlandezii au investit 60 de milioane de euro în 2007 în construcția unității de producție, iar în 2008, în primăvară, au început producția. Practic, la Jucu a fost relocată fabrica din Bochum, Germania.
În trei ani, Nokia România a ajuns pe locul secund în topul exportatorilor, după Dacia-Renault, și a ridicat exportul total de telefoane mobile pe primul loc în acest an, cu o valoare totală de 934,4 milioane euro în primele șase luni. Compania a înregistrat, anul trecut, o cifră de afaceri de 1,6 miliarde euro și un profit net de 43 milioane euro, profit în creștere cu 14% față de 2009, când s-a ridicat la 37 milioane euro la venituri de 1,05 miliarde euro. Se poate spune că Nokia și-a amortizat deja investiția inițială de la Jucu și nu pleacă în pierdere de la noi.
Problemele corporației Nokia nu sunt noi. Compania trece prin schimbări majore în ultimii ani, în principal din cauza strategiei de afaceri eronate. Piața telefoniei mobile s-a modificat substanțial în ultimii cinci ani, după introducerea tehnologiei 3G, care permite un transfer de date rapid.
Finlandezii au fost în prima linie în ceea ce privește terminalele inteligente, iar Nokia Communicator era un telefon de aproape 1.000 de euro, prețuit drept cel mai bun din domeniu. Numai că, între timp, s-a lansat iPhone de la Apple. Revoluția pe care Apple a reușit-o cu iPod s-a mutat în telefonia mobilă și a propulsat gigantul american pe primul loc la vânzările de produse de gen. Nișă pe care a intrat repede și Google, cu sistemul de operare Android, care acum echipează cam toate terminalele non-Apple. Inclusiv Microsoft a pierdut bătălia pe acest segment al sistemelor de operare al telefoanelor mobile.
La o lună de la anunţul Nokia, autorităţile nu au găsit un investitor pentru Jucu. Discuţii se poartă cu mai multe companii, mai exact 10 investitori din diverse domenii, printre care şi auto.