CÂTE şi CE produse româneşti sunt în rafturile celui mai mare retailer din ţară

Retailerul german Kaufland, liderul comerţului modern local, comercializează în magazinele din România peste 10.000 de produse, dintre care mai bine de jumătate sunt autohtone, potrivit informaţiilor furnizate de companie.

Şi numărul de furnizori locali este în continua creştere, “datorită faptului că odată cu fiecare magazin Kaufland nou deschis listâm furnizori reprezentatividin fiecare oraş (…). În departamentele de legume- fructe, panificaţie, lactate, vinuri, şi mezeluri aveam ponderea cea mai mare de produse cumpărate din România, însă şi în celelalte categorii avem un număr semnificativ de articole produse local”, potrivit aceloraşi informaţii.

Inclusiv o parte din mărcile proprii comercializate de Kaufland sunt produse în România. Ponderea produselor “private label” în sortimentul retailerului este peste media mărcilor proprii din România (15%), dar sub nivelul cotei medii europene (30%). “Cu o gamă variată, de peste 2. 000 de produse, K-Classic acoperă în prezent numeroase sortimente din domeniul produselor alimentare şi nealimentare, iar articolele marca proprie sunt produse în Romania, Europa şi Asia”, precizează reprezentanţii Kaufland.

Kaufland, liderul pe piaţă din comerţul alimentar româneasc, cu un rulaj de peste 1,6 miliarde de euro în 2013, operează 94 de magazine. Anul acesta, reţeaua Kaufland s-a extins şi în Oradea, Târgu-Mureş, Arad, Târgovişte şi Bucureşti, iar, până la sfărşitul anului, “am plănuit să atingem 100 de magazine Kaufland în România”.; suprafaţa medie de vânzare a unui magazin Kaufland este de 3.600 mp.

Criza a coincis cu o serie de oportunităţi pentru Kaufland. Când consumul a mers frânat, retailerul german de tip discount a călcat accelerația şi, din 2011, este pe primul loc în topul retailerilor din România, cu vânzări per magazin de peste 18 mil. euro.

Kaufland a realizat în 2013 afaceri de1,65 miliarde de euro, în creştere cu peste 85 % comparativ cu 2009, potrivt datelor de la Ministerul Finanţelor.

Cum românul vrea să mănânce legume şi fructe autohtone, mai ales în sezon, şi şefii celorlalte hipermarketuri au aşezat pe rafturi cât mai multe produse de la noi din ţară. De exemplu, peste 1.500 de furnizori români care şi-au făcut loc în rafturile Carrefour, toate fructele şi legumele de sezon vândute în cele 12 hipermarketuri cora sunt autohtone, iar Metro Cash & Carry  (se adresează revânzătorilor) tocmai şi-a extins sortimentul disponibil de fructe și legume „De-ale noastre“ cu aproximativ 30%.

Topul marilor comercianţi din România

După preluarea celor 20 de hipermarketuri real-, de la grupul german Metro, Auchan a trecut pe locul doi în topul comercianților din România, după Kaufland şi înaintea Carrefour. Iată evoluţia afacerilor primilor 10 mari retaileri în 2013:

Retailer    CA (mil. euro)      Profit net (mil. euro)     Nr. mediu angajaţi         Reţea

Kaufland       1.651  75,2    12.589                        94

Auchan          1.040  -89,5   11.000                        31

Carrefour       975,4              32,8    6.703  155

Metro Cash&Carry* 977     15,2                5.603  32      

Selgros          702     12,2    4026   19  

Lidl ** 700     NA                  3.800  177

Mega Image    532   12,5    6.107  330

Penny Market/XXL 498     0,126  3.028  157   

cora    406     5,5       3.972  12

Profi    331     6,1       4.440  242

*estimare cifra de afaceri pentru 2013, potrivit datelor din piaţă; profit înregistrat în 2012

**conform datelor din piaţă

Sursa: Companiile, Ministerul de Finanţe