Dacă deja antologica asociere dintre PIB și accize vi se pare plictisitoare, atunci vă propun una nouă: cea dintre PIB și impozite indirecte. Conform INS, după factorii care au contribuit la formarea PIB, valoarea adăugată de diversele companii reprezintă 86,6%, iar impozitele pe produs – 13,4%. Mai mult, dacă vorbim de contribuția fiecăruia dintre acești factori la creșterea PIB cu 2,4% pe semestrul I 2014 față de perioada similară din 2013, atunci valoarea adăugată reprezintă 1,6 p.p., iar taxele 0,8 p.p. Deci taxele au contribuit cu o treime la creșterea PIB.
Se poate mai clar de atât?! Iar pentru ca șocul să fie total, observați că creșterea economică dintre trim. II 2014 și trim. II 2013 s-a bazat, în proporție de 3/4, pe impozite! Noroc cu taxele, căci altminteri, pe bune, nu știu dacă am fi avut ceva de pus pe masă… În caz că vă întrebați cum Dumnezeu este posibil ca impozitele să reprezinte o… „resursă“ pentru producție, răspunsul este simplu: nu reprezintă, dar vorba vine. Nu uitați că analiza INS este una de tip contabil, care surprinde diferitele componente ale PIB, adică ale „producției de bunuri finale la prețurile pieței“. Or, prețurile pieței includ și taxe, deci – voilá! – misterul este rezolvat: cu cât sunt mai multe taxe, cu atât prețurile sunt mai mari, deci cu atât PIB crește! Cam la fel spunea și ministrul Voinea, refuzând să admită că creșterea fiscalității este responsabilă pentru recesiunea din primele două trimestre. Problema este că statistica nu te face economist. Statistica îți pune la dispoziție niște date, însă este nevoie să interpretăm aceste date.
Ce spunea mare economist Ludwig von Mises? „Faptele în sine nu ne spun nimic. Despre fapte trebuie să ne vorbească o teorie.“ Ei bine, teoria spune că impozitele din PIB sunt precum viermii din cireșe: fac parte din fruct, dar îl distrug. Din perspectivă economică, impozitele nu contribuie la creșterea PIB, ci îl subminează. Impozitele sunt un bir, smulgerea de către stat a unei părți din produsul muncii cetățeanului. Ca atare, cu cât impozitele sunt mai mari, cu atât oamenii sunt descurajați să muncească. E simplu, atunci când nu muncești cu folos, nu muncești cu spor. Și, așa cum pentru a avea o recoltă roditoare este necesar să combatem dăunătorii, tot așa, pentru a crește producția și veniturile oamenilor, este nevoie să luptăm împotriva fiscalității. Să ne uităm la compoziția PIB după „resurse“, în limbajul INS. Ce observăm? Că, în fiecare an, o parte din ce în ce mai mare din PIB este reprezentată de impozitele pe produs – ceea ce scade ponderea valorii adăugate. Cu alte cuvinte, statistica măsoară un PIB mai mare nu fiindcă cetățenii și firmele au devenit, neapărat, mai productivi în ceea ce fac, ci (și) pentru că taxele sporesc. În primul semestru din 2010, valoarea adăugată de toate companiile din economie se cifra la 188,5 mld. lei, iar impozitele, la 22,9 mld. lei. În primul semestru din acest an, valoarea adăugată a fost de 241,9 mld. lei, iar taxele, 37,5 mld. lei. Adică, în acest interval, valoarea adăugată a crescut cu 28%, iar impozitele, cu 63% – deci dublu!
Ne mai întrebăm atunci, de ce creșterea economică nu se simte în buzunarul cetățeanului? Tocmai pentru că o parte din ce în ce mai mică din producția rezultată revine cetățeanului! Ne mai întrebăm de ce creșterea economică este așa de volatilă, azi crește, mâine scade, și oricum este insuficientă pentru a muta țara pe alt palier de dezvoltare? Păi, cine este prost să muncească ca să-i ia statul banii?! În afară de companiile semi-bugetare, abonate la contracte cu statul, eu nu știu pe nimeni…
Bogdan Glăvan,
profesor de economie, autorul blogului www.logec.ro