Cifra de afaceri a mallului din Cotroceni, rezultată din vânzările chiriaşilor, a fost în creştere cu 1,6% în euro, respectiv cu 2,5% în lei, în timp ce venitul net operaţional al centrului comercial a cunoscut o creştere de 10% faţă de primul trimestru din 2012.
Media zilnică a vizitatorilor AFI Palace a fost de 54.000 de persoane, numărul total de vizitatori în primele trei luni fiind de circa 5 milioane de oameni.
„În următoarea perioadă, eforturile companiei se vor concentra pe finalizarea a două proiecte, centrul comercial AFI Palace Ploieşti şi AFI Park 2, a doua clădire de birouri de clasa A din cadrul centrului de afaceri AFI Park Cotroceni“, se menţionează într-un comunicat al companiei.
AFI Palace Ploieşti este în prezent în construcţie şi are ca dată de finalizare luna octombrie a acestui an. Faza întâi a proiectului este închiriată în prezent de retaileri naţionali şi internaţionali precum Cora, H&M, Reserved, Time-out, Aldo, Lee Cooper, Smyk, Carturesti, Collins, MacDonald, KFC şi alţii. Construcţia fazei a doua a proiectului a demarat, iar odată cu finalizarea acesteia vor fi adăugaţi 4.170 de metri pătraţi la mall-ul actual, aceştia fiind destinaţi în special activităţilor de divertisment si recreaţionale.
Compania mai pregăteşte un mall în Bucureştii Noi, pe o parte a fostei platforme industriale Laromet, în cazul căruia are preînchiriaţi 12.000 mp. Pe zona de birouri, AFI Park 1, primul imobil de birouri din cadrul complexului AFI Park Cotroceni, a fost deja închiriat în proporţie de 96% de companii precum Endava, Microchip technologies şi Cameron, în timp ce AFI Park 2 va fi gata în primul trimestru al anului 2014, cladirea urmând să ofere o suprafaţă de 12.000 de metri pătraţi.
Rezultatele grupului
AFI Properties, compania-mamă a AFI Europe, a înregistrat în primul trimestru al anului 2013 o creştere cu 22% a profitului comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Venitul net al companiei a crescut cu 12%, ajungând la 18,4 milioane euro în primele trei luni ale anului 2013.
AFI Properties, prin intermediul subsidiarei sale, AFI Europe, pe care o deţine integral, desfăşoară activităţi în 7 ţări din Europa Centrală şi de Est şi Europa de Sud-Est, printre acestea numărându-se Cehia, Serbia, Germania şi Polonia. România reprezintă, însă, ţara unde compania îşi concentrează în prezent cele mai multe activităţi de dezvoltare.
Suprafaţa totală a activelor AFI Properties însumează 472.000 de metri pătraţi, valoarea totală a acestora menţinându-se la 1,5 miliarde de euro, în timp ce rezervele în numerar au crescut la 55 milioane euro la 31 martie 2013.