Un muncitor cu salariu mediu din Italia trebuie să lucreze circa zece zile pentru a câştiga 767 de euro, sumă pe care şeful său o câştiga într-o oră la nivelul anului 2012, potrivit unor calcule realizate de The Economist.
Prin combinarea salariilor din sectorul privat, obţinute de la Federaţia Angajatorilor Europeni, cu date despre numărul de ore pe care un angajat le petrece în medie la locul de muncă într-o săptămână oferă o imagine asupra numărului aproximativ de ore necesar pentru ca un angajat să egaleze venitul pe care şeful său îl obţine într-o oră.
Diferenţa de remuneraţie dintre şefi şi muncitorii cu salarii minime este cea mai mare în fostele ţări sovietice şi în Spania şi Italia. Disproporţia este mai mică în ţările nordice şi în Elveţia, unde salariaţii sunt plătiţi mai bine.
Dar câte ore lucrează de fapt un director executiv? Studiile companiei de cercetare Executive Time Use Project, care monitorizează şefii, sugerează că aceştia lucrează 45-55 de ore pe săptămână (comparativ cu o medie de 38 de ore în cazul muncitorilor). Cea mai mare parte a timpului o petrec în întâlniri. Compania de cercetare a mai constatat că o creştere de un punct procentual a numărului de ore de muncă al şefilor creşte vânzările cu circa 1,1 puncte procentuale.