Până la începutul lunii august, au fost depus la nivel naţional peste 680 de cereri de finanţare, prin intermediul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2020, în valoare de peste 42 de milioane de euro, potrivit datelor transmise de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).
“Au fost primite 47 de proiecte în cadrul Submăsurii 4.1 << Investitii în exploatatii agricole>> , valoarea totala nerambursabila a acestora fiind de 20.857.057 euro. Precizăm că dintre cele 47 de cereri de finanţare, 41 aparţin sectorului vegetal, 4 celui zootehnic, un proiect de investiţie este aferent zonei montane, iar unul se încadrează în categoria fermelor de familie. De asemenea, menţionăm faptul că 28 de cereri de finanţare pentru Submăsura 4.1 au fost depuse pentru modernizarea exploataţiilor agricole şi 19 pentru dezvoltarea de exploataţii noi”, au declarat reprezentanţii Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).
Pentru finanţare europeană a aplicat şi Alexandra Todică. Tânăra, în vârstă de 30 de ani, vrea să acceseze fonduri în valoare de 340.000 de euro pentru a moderniza exploataţia agricolă pe care o deţine în Costişa din judeţul Neamţ. „Am depus proiectul la sfârşitul lunii iunie şi acum aştept răspunsul”, spune tânăra. Alexandra a apelat la o firmă de consultanţă pentru a depune proiectul. Exploataţia pe care o deţine tânăra se întinde pe o suprafaţă de 165 de hectare, iar aici cultivă rapiţă, grâu şi floarea-soarelui.
În ceea ce priveşte Submăsura 6.1 ,,Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri’’ au fost depuse, până în prezent, 458 de cereri de finanţare conforme. Valoarea totală nerambursabilă, cumulată, pentru toate proiectele depuse este de 19.460.000 de euro. Circa 12 Cereri de finanţare din total, aparţin zonei montane.
O altă Submăsura pentru care s-au primit cereri de finanţare în vederea dezvoltării proiectelor de investiţii prin PNDR 2020, este Submăsura 19.1 ,,Sprijin pregătitor pentru elaborarea strategiilor de dezvoltare locală’’. În cadrul acestei Submăsuri au fost primite 178 cereri de finanţare conforme în valoare totală nerambursabilă de 2.449.933,37 euro.
Toate cererile de finanţare primite se află în proces de evaluare, Raportul de Selecţie este în curs de finalizare şi va fi disponibil pe pagina oficiala de internet a Agentiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).