„În ceea ce priveşte plafonarea indemnizaţiilor, nu am plafonat indemnizaţiile numai pentru primari şi viceprimari. Am plafonat indemnizaţiile pentru toţi cei care primesc indemnizaţii din funcţii de demnitate publică: pentru parlamentari, pentru miniştri, pentru preşedintele României, pentru mine, ca prim-ministru. Iar rezultatul este că s-a făcut o economie la buget de peste 1.200.000.000, pe estimările pe care le-am făcut. Care nu e o sumă de lepădat”, a spus Ludovic Orban, prezent la Adunarea Generală a Asociaţiei Comunelor.

Potrivit Agerpres, el a adăugat că, pentru a putea aloca resurse financiare către investiţii, este necesară o reducere a cheltuielilor de tip „subvenţii, creşteri de salarii în sectorul public, creşteri de venituri alocate de la bugetul de stat, fără să existe o fundamentare foarte serioasă”.

„Situaţia bugetară este extrem de serioasă. Ani de zile s-au generat cheltuieli, fără să existe veniturile pentru susţinerea cheltuielilor respective. Chiar şi acum, după ce am avut un deficit bugetar de 4,6% pe cash şi 4% pe ESA, în fiecare săptămână în Parlament – care a intrat în campanie electorală şi îşi imaginează că oamenii o să îi voteze numai dacă dau astfel de legi – apar noi legi, care generează cheltuieli suplimentare şi care reduc venitul. Ultima – asta cu scutirea de impozit pe veniturile jurnaliştilor”, a menţionat Orban.

Stimulente fiscale în loc de alocaţii

„Am spus din capul locului: nu poţi să dublezi alocaţiile de două ori într-un an. Nu se poate. O dată, în martie, la dezbaterea bugetului, şi după aia în decembrie. După aia, şi dacă ei ne resping ordonanţa care prorogă termenul de intrare în vigoare, eu nu am prevederile bugetare ca să pot să susţin lucrurile respective. Guvernul o să fie pus în situaţia în care să aleagă între legea plafoanelor, legea bugetului de stat, reglementările la nivel european şi plata ca urmare a respingerii ordonanţei de prorogare.

În Germania, de exemplu, pentru că m-aţi întrebat de alocaţiile de copii, e o scutire de impozit în funcţie de numărul de copii, astfel încât să existe un stimulent fiscal pentru familia care are copii. Noi acum nu avem nicio garanţie că toţi banii care se duc din alocaţii vor fi folosiţi în interesul copiilor”, a mai spus premierul desemnat.