Fondul austriac de investiţii Immofinanz, a cărui proprietăţi locale reprezintă 9,7% din portofoliul total al grupului, a încasat de pe urma celor 17 proiecte imobiliare deţinute în România chirii în valoare de 36,2 mil. euro, care au o pondere de 7,7% din veniturile totale din închirieri ale grupului, potrivit rezultatelor financiare aferente primelor trei trimestre din anul financiar 2013/2014.
Rezultatele operaţiunilor din România au fost în valoare de 21,1 mil. euro şi reprezintă 5,9% din rezultatele operaţionale totale ale Immofinanz Group. Profitul operaţional (EBIT) în România se ridică la 7,3 mil. euro – echivalentul a 1,5% din EBIT la nivelul întregului Grup.
Grupul deţine în România 89 de proprietăţi (17 investiţii finalizate, 11 în curs de dezvoltare şi 61 de proiecte în curs de analiză), cu o valoare de 991,1 milioane de euro (657,2 milioane – investiţiile finalizate, 36,7 milioane – proiecte în curs de dezvoltare şi 297,2 milioane – proiectele în curs de analiză). Portofoliul curent de investiţii se compune din 9 clădiri de birouri (13,5% din totalul portofoliului de birouri), 5 proprietăţi în zona de retail (10,7% din întregul portofoliu de retail) şi 3 centre logistice (3,2% din întregul portofoliu de logistică).
Rezultate la nivel de grup
Immofinanz Group a înregistrat un profit net de 225,8 milioane de euro în primele trei trimestre ale anului financiar 2013/2014, cu o creştere de 7,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Rezultatele operaţionale au scăzut uşor, datorită numărului ridicat de vânzări de proprietăţi şi a întârzierii finalizării centrului comercial Goodzone din Moscova.
Veniturile din închirieri aferente perioadei raportate au scăzut la 468,3 milioane de euro, faţă de perioada similară a anului trecut (T1-3 2012/13: 492,9 milioane de euro). Veniturile din vânzarea de proprietăţi s-au ridicat la 26 milioane de euro, faţă de 59,6 milioane de euro, în perioada similară a anului financiar anterior. Veniturile din dezvoltarea de proprietăţi au crescut de la -6,5 milioane de euro la 11,6 milioane de euro. Vânzările de proprietăţi în primele trei trimestre ale anului financiar 2013/14 au dus la un declin de 7,2% a rezultatelor operaţionale, de 358,7 milioane de euro. Compania estimează că aceste rezultate vor fi compensate de efectele reinvestirii paralele a veniturilor ce vor fi realizate în anul financiar 2014/15, datorită întârzierii finalizării centrului comercial Goodzone din Moscova.