Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva estimează că va obţine în acest an o cifră de afaceri de 2,4 miliarde de lei, în creştere uşoară faţă de anul trecut şi un profit brut de 300 de milioane de lei, a anunţat, joi, directorul economic al regiei, Vasile Rusu.
De asemenea, veniturile totale estimate că se vor obţine până la final anului se ridică la 2,6 miliarde de lei.
În ceea ce priveşte investiţiile, Romsilva a avut, pentru 2018, un buget de 165 de milioane lei, din care 100 de milioane lei din fondul de accesibilizare şi 65 de milioane lei din fonduri proprii.
„Programul de investiţii din fondurile de accesibilizare a fost realizat în proporţie de 92%, sumele fiind alocate pentru construirea a 340,5 kilometri de noi drumuri forestiere, reabilitarea a 1.351,4 kilometri de drumuri forestiere şi refacerea obiectivelor afectate de calamităţi. Fondurile proprii destinate investiţiilor au fost folosite, în cea mai mare parte, pentru achiziţia de utilaje utilizate la mecanizarea lucrărilor silvice şi la construirea de drumuri forestiere, precum şi pentru mijloace de transport, aceste investiţii contribuind, în viitor, la creşterea eficienţei economice şi a productivităţii”, a susţinut directorul general al Romsilva, Gheorghe Mihăilescu.
Potrivit sursei citate, din veniturile totale, cele provenite din vânzarea de masă lemnoasă se ridică la aproximativ 80%, în timp ce serviciile silvice şi produsele nelemnoase asigură aproximativ 20% din veniturile totale.
În acest an, Romsilva a livrat pe piaţă 2.703 tone fructe de pădure, 501 tone ciuperci comestibile, 495,3 tone plante medicinale, 220,6 de tone carne de vânat, 372,4 tone păstrăv şi peste 32.000 de fazani şi potârnichi vii. Veniturile încasate din vânzarea fructelor de pădure au depăşit 16,9 milioane de lei, cele din plante medicinale – 4,8 milioane de lei, iar cele din ciuperci – 1,4 milioane de lei.
Pe de altă parte, din acţiunile de vânătoare cu vânători români sau străini, Romsilva a încasat 1,1 milioane de euro. Totodată, din livrarea cărnii de vânat a obţinut circa 1,8 milioane de lei, fazanii şi potârnichile vii au rotunjit veniturile regiei cu 950.000 de lei, în timp ce păstrăvii vânduţi până în prezent au adus regiei 6,7 milioane de lei.
Toate aceste activităţi reprezintă 11% din totalul veniturilor regiei.
Romsilva administrează 3,14 milioane de hectare de păduri proprietatea publică a statului din care 78,6% sunt certificate la standarde internaţionale, şi 22 de parcuri naţionale şi naturale cu o suprafaţă de aproximativ 850 de mii de hectare.