Titlurile de stat deţin cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 20,71 miliarde de lei, respectiv 64,37%. Pe locul doi de află acţiunile, cu 6,32 miliarde de lei (19,64%). Depozitele bancare se situează pe locul trei din acest punct de vedere, cu 2,29 miliarde de lei, respectiv 7,12% din totalul activelor.
Potrivit datelor ASF, valoarea activului total al fondurilor de pensii de pe Pilonul II era de 32,173 miliarde de lei, la 31 ianuarie 2017, iar valoarea activului net era de 32,157 miliarde de lei.
Fondurile de pensii private obligatorii aveau 6,831 milioane de participanţi în ianuarie 2017. Conform datelor ASF care au ca referinţă luna noiembrie a anului trecut, 6,686 milioane sunt participanţi pentru care au fost virate contribuţii de la începutul colectării acestora în sistem, 4,010 milioane sunt participanţi pentru care au fost virate contribuţii în luna noiembrie, iar 2,795 milioane sunt participanţi pentru care nu au fost virate contribuţii în noiembrie 2016. De asemenea, datele ASF arată că există 132.566 de participanţi fără contribuţii.
Pe pilonul II sunt active următoarele fonduri de pensii: Alico, Aripi, AZT Viitorul tău, BCR, BRD, NN şi Vital. AGERPRES