Ultima actualizare a legislației fiscale a adus schimbări semnificative privind utilizarea banilor cash, generând controverse între persoanele fizice și juridice. În preajma sfârșitului de an, Guvernul a implementat modificări substanțiale prin adoptarea ordonanței de urgență 115/2023. Acesta a fost deja publicată în Monitorul Oficial.
Astfel, începând cu anul 2024, atât persoanele fizice, cât și companiile sunt obligate să se conformeze noilor reglementări. Aceste măsuri au fost implementate pentru a contracara fenomenul evaziunii fiscale. Cu toate acestea, există opinii conform cărora aceste modificări nu vor avea impactul așteptat.
Decizia finală privind banii cash
Începând din anul următor, toate tranzacțiile de încasare sau plată în numerar între persoanele juridice și cele fizice vor fi limitate la un plafon. Acesta va fi zilnic de 10.000 lei către sau de la o singură persoană.
În plus, tranzacțiile de încasare și plată dintre persoanele juridice, inclusiv profesioniști, și persoane fizice, care implică împrumuturi sau alte forme de finanțare, vor fi efectuate exclusiv prin mijloace de plată fără numerar.
Impact major asupra casieriilor firmelor
Această schimbare va avea un impact major asupra casieriilor firmelor. La finalul fiecărei zile, sumele de numerar nu vor putea depăși plafonul de 50.000 lei. Pentru magazinele tip „cash and carry”, supermagazine și hipermagazine, organizate conform noilor reglementări, sumele de numerar nu vor putea depăși 500.000 lei la finalul fiecărei zile. Orice sumă care depășește plafonul va trebui depusă în conturile bancare în termen de două zile lucrătoare.
Vicepreședintele ANCMMR (Asociația Națională a Comercianților Mici și Mijlocii din România) a spus un punct de vedere. El a arătat că Asociația însumează 80.000 de firme și reprezintă 35 % din piață.
Banii pot fi depuși doar la anumite bancomate
„Foarte multe firme, sunt vreo 13.260 de sate, care au câte două-trei magazine mici, sate în care nu există bancomate și noi nu vorbim de bancomatele regulare, adică să nu ne înțelegem greșit”, a continuat acesta.
El a explicat că banii pot fi depuși doar la anumite bancomate, MFM-uri, se cheamă, multifuncționale. Asta, pentru că băncile refuză să mai lucreze cu numerar, de mai mulți ani. Din acest motiv, banii cash nu se mai primesc la ghișeu.
„Și ne trimit, bineînțeles, la MFM-urile astea care sunt mai puține decât bancomatele. Sunt niște bancomate care primesc și bancnote. Imaginați-vă ce cozi ar trebui să facem noi, comercianții, să depunem în fiecare zi sau la două zile banii la MFM-urile astea. Asta e prima prima chestie, depunerea, unde depunem banii”, a declarat la Feliciu Paraschiv.