Viorica Dăncilă, propunerea PSD pentru funcția de premier, și soțul ei, Cristinel Dăncilă, au fost personaje principale într-un scandal de proporții anul trecut, când presa a scris pe larg despre sponsorizările masive făcute de europarlamentara PSD către partidul din care face parte. Criticii au atras atenția atunci că Dăncilă nu ar fi avut de unde să dețină atât de mulți bani pe cât a dat partidului.

Viorica Dăncilă face parte din primii doi mari finanţatori ai PSD din perioada alegerilor europarlamentare 2014, an în care a contribuit cu suma de 114.402 lei, arăta o investigație a gherilaurbana.ro, în 2017. 

Viorica Dăncilă avea un salariu anual de 75.000 de euro, iar veniturile familiei erau întregite de soțul Cristinel Dăncilă, care a câştigat în perioada 2009-2016 suma exorbitantă de  23 de miliarde de lei vechi, adică peste 500 de mii de euro.

În 2007, Liviu Dragnea însuși a anunțat numirea în funcția de consilier în Consiliul Județean Teleorman a lui Cristinel Dăncilă. Dăncilă nu a apucat să facă prea multe lucruri pentru teleormăneni, dar a compensat în schimb cu loialitate faţă de Liviu Dragnea, preciza gherilaurbana.ro.

În anul electoral 2008, Cristinel Dăncilă nu s-a mai înscris pe listele CJ din Teleorman, făcându-i loc soţiei sale, Viorica Dăncilă. Ea a fost consilier județean doar un an, pentru că apoi a câștigat un loc în Parlamentul European. Tot în 2009, Cristinel Dăncilă s-a întors la Videle.

Surse politice spun că soţul europarlamentarei ar fi avut nişte probleme la locul de muncă, fiind transferat disciplinar în Argeș. Transferul s-a dovedit unul extrem de bănos, Cristinel Dăncilă devenind din 2009 încoace cel mai bogat manager din industria petrolieră argeşeană.

Sucursala OMV Petrom SA din judeţul Argeş este manageriată din anul 2009 de Cristinel Dăncilă. El manageriază operațiunile de extracţie a produselor petroliere pe teritoriile județelor Argeş, Dolj, Olt, Gorj şi Teleorman. Venitul celor doi sare de 600 de milioane de lei vechi pe lună.

SURSA: B1