Câţi bani face un cerșetor într-o zi în România?
Un cerșetor din România a devenit viral pe TikTok. Cât de mulţi bani reuşeşte să câştige, de fapt, în fiecare zi?
Un clip video care a devenit viral prezintă un cerșetor care povestește cu indiferență despre viața sa, remarcând cât de bine merge afacerea sa de cerșetorie. El adună sume semnificative în fiecare zi.
Cerșetoria continuă să fie o „profesie” profitabilă, chiar și într-o perioadă în care oamenii preferă să-și păstreze economiile în conturi și circulă cu sume din ce în ce mai mici de bani. Cu toate acestea, mulți împart generos suma mică de bani pe care o au asupra lor cu cei pe care îi consideră săraci. Iar asta este mană cerească pentru cerșetori, care reuşesc să obțină venituri considerabile zi de zi.
Acest clip video care a devenit viral pe TikTok a stârnit reacții împărțite pe internet. Unii români simpatizează cu cerșetorul care afirmă că încheie ziua cu 300-400 de lei.
Dacă ar ieşi la cerşit în fiecare zi, ar putea ajunge la circa 9.000-12.000 de lei pe lună.
Alții sunt însă furioşi şi se plâng că nu câștigă această sumă, deşi sunt nevoiţi să muncească 14 ore zilnic.
În clipul respectiv, filmat într-un compartiment de tren, cerșetorul recunoaşte că viața sa este decentă. Deși reușește să strângă câteva sute de lei pe zi, insistă că nu se numără printre cei cu venituri semnificative.
Ce face cu banii pe care îi strânge? Îi pune deoparte pentru zile negru, recunoaşte bărbatul.
Cerșetorul adaugă că unul dintre momentele care îl umple de fericire este atunci când merge la biserică.
„Te duci la biserică să cerşeşti, nu?”
„Da. Ce vrei să fac? Mă duc la preot şi îi spun dă-mi şi mie un bănuţ. Ce vrei să fac?”, mărturiseşte acel cerșetor.
@grauriii Conversație cu un cerșetor #foryou #foryoupage #fyp #viral #romania ♬ sunet original – Graurii
Părerile oamenilor au fost împărţite
Mulţi internauţi i-au luat apărarea sau au compătimit situaţia în care se află. Iată câteva dintre comentarii.
„Situația în care este…nu au nici o valoare banii”
„O avea și el nepoți copii”
„Măcar nu și-a rupt spatele la muncă si de asta a prins varsta asta la pariu, eu îl apreciez. Mult mai odihnit, sănătos decat toti”
„Este uşor de judecat, dar poate acest om, la vremea lui, a pus o cărămidă la temelia acestei ţări şi din păcate a ajuns unde este acum”
„Numai în pielea lor să nu fi. Uneori viata este nedreapta. Uni au prea mult și alți o duc de pe o zi pe alta”
În schimb, au fost şi unii care au criticat ideea de cerşetorie sau au spus că ei muncesc cinstit multe ore pe zi şi nu reuşesc să adune banii aceia.
„Lucrez 14 ore pe zi şi nu câştig atât într-o zi”, a indicat un internaut.
Se poate însă şi mai mult! Spre exemplu, de curând, poliţiştii din Iași au reţinut un tânăr cerșetor din Republica Moldova. Acesta se prefăcea că are un handicap locomotoriu.
Cu această înşelătorie, reuşea să adune din mila oamenilor chiar şi 1.000 de lei pe zi.