Câți bani se dau prim șomajul tehnic
Românii care vor beneficia de indemnizații de la stat pentru șomajul tehnic vor fi împărțiți în trei categorii astfel:
- cei fără studii superioare, plătiți cu salariul minim vor primi o indemnizație de 978 lei
- cei cu studii superioare vor primi o indemnizație de 1.031 lei
- cei care lucrează în construcții vor primi o indemnizație de 1.772 lei (având în vedere că în acest domeniu, salariul este de 3.000 de lei și nu este impozitat)
Ce spune un expert fiscal despre acestă măsură
„Am primit un draft de proiect de modificare a Ordonanței 30, prin care se mai îndreptau niște lucruri. Povestea cu absența capacității financiare de a plăti toate salariile este scoasă, iar la reducerea cu 25% a încasărilor s-a trecut încasări sau venituri. În continuare au păstrat impozitarea acestor indemnizații, pe care o consider o chestie absolut stupidă. Pe de altă parte, sunt sectoare care au o activitate scăzută în ianuarie și februarie, cum sunt și service-urile, dar și sectorul construcțiilor, care nu lucrează deloc în aceste luni. Aici ar fi fost logic să compari activitatea cu media lunară a anului precedent. Nu vor beneficia toți angajații de șomaj tehnic. În primul rând au păstrat limitarea la 75% din angajați care pot fi trecuți în șomaj tehnic. Aici va fi foarte dificil, pentru că angajatorii vor fi nevoiți, conform legislației, să plătească ei șomajul tehnic pentru celilați 25% și atunci vor prefera să nu apeleze deloc la șomajul tehnic”, a spus Cristian Rădulescu, expertul fiscal, potrivit national.ro.