Răspunsul la întrebarea de mai sus stă, în mare parte, în pixul magistraţilor de la Judecătoria Braşov. Premizele sugerează însă că nu va fi cazul unei despăgubiri-record de sute de mii sau chiar un milion de euro, aşa cum au mai existat în România
Valoarea despăgubirilor morale în cazul accidentului provocat recent de realizatorul TV Şerban Huidu va depinde de sentinţa pronunţată de Judecătoria Braşov. Suma va fi influenţată mai ales de detaliile tehnice ale accidentului, arată pentru capital.ro avocatul lui Şerban Huidu dar şi reprezentanţii companiei unde realizatorul TV avea poliţa de asigurare.
Factorul decisiv va fi, cel mai probabil, modalitatea în care Şerban Huidu a ajuns pe contrasens: în urma unui derapaj sau în mod voluntar în timpul unei depăşiri.
Deocamdată, constatările procurorilor combină cele două variante. Potrivit parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, automobilul ar fi derapat în urma neadaptării vitezei la carosabilul umed. Un alt factor care influenţează, în general, valoarea despăgubirilor morale în cazul unor asemenea accidente este disponibilitatea familiilor de a negocia cu cel care a provocat accidentul şi cu compania de asigurări.
Menţionăm că, în cazul în care familiile victimelor vor avea pretenţii la despăgubiri morale acestea vor fi plătite de compania de asigurări unde Şerban Huidu avea RCA, în acest caz Astra. Valoarea maximă a despăgubirilor morale dată prin lege merge până la 3,5 milioane de euro însă, în practică, sumele plătite de companii sunt cu mult mai mici.
Diferit de cazurile extreme
Din această perspectivă, a negocierilor, cazul Huidu pare să fie diferit de situaţiile extreme întâlnite până acum în România. Cea mai uzitată comparaţie de până acum a fost cea cu despăgubirea de un million de euro plătită de o companie de asigurări familiei a două fetiţe, una decedată şi una rănită grav în urma unui accident rutier din judeţul Argeş.
Capital a relatat în premieră această situaţie şi a aflat că, în acest caz avocatul familiei victimelor( pentru că nivelul extrem de precar de educaţie al membrilor familiei nu le permitea să poarte o discuţie în acest sens) a fost extrem de refractar la propunerile şoferului şi ale companiei asigurătoare.
În cazul Huidu lucrurile par să stea cu totul altfel. În primul rand negocierile se poartă direct cu familia victimelor, oameni de o cu totul altă factură decât cei din Argeş. În al doilea rand, avocatul lui Şerban Huidu lasă de înţeles că discuţiile decurg destul de bine şi că “ sunt în faza în care aşteaptă o propunere de la familia victimelor”. În al treilea rand, familiile victimelor accidentului provocat de Huidu nu reprezintă un caz social aşa cum s-a întâmplat în cazul familiei fetiţelor decedate în accidentul din judeţul Argeş(trăiau într-o sărăcie cruntă) şi aşa cum s-a întâmplat, de altfel, în mai toate cazurile de despăgubiri record.
Nu în ultimul rând, concluzia trasă de procurori ar putea veni în sprijinul lui Huidu şi al asigurătorului din moment ce confirmă varianta unui derapaj, fie el şi prin neadaptarea vitezei la carosabilul umed.
Precedent în Braşov
Tribunalul şi, mai apoi, Curtea de Apel Braşov au mai judecat cel puţin un caz asemănător când au acordat familiei victimelor despăgubiri periodice lunare de 800 de lei plus daune morale de 1 milion de lei. Speţa a fost ceva mai complicată, implicând şi personae juridice( angajatorul şoferului vinovat) însă în mare este tot un caz de omor din culpă în urma unui accident rutier. Procesul a durat , cu tot recurs, mai bine de trei ani şi a fost finalizat în 2006.