Doar 18% dintre votanţii britanici consideră că premierul Theresa May a negociat un acord bun privind Brexitul, conform unui sondaj ORB publicat luni, scrie Reuters. Întrebaţi dacă sunt încrezători că May are un acord bun, 59% nu au fost de acord, 21% nu ştiu, iar 18% au fost de acord, cel mai scăzut nivel înregistrat vreodată de când opiniile despre negocierile privind Brexitul sunt monitorizate. La sondaj, care este efectuat în fiecare lună de la sfârşitul lui 2016, au participat 2000 de persoane din Marea Britanie.
Vineri, un sondaj YouGov a arătat că majoritatea membrilor Partidului Conservator, condus de premierul britanic Theresa May, se opun acordului privind Brexitul.Sondajul la care au participat 1.215 membri ai Partidului Conservator a relevat că 59% dintre ei se opun acordului, iar 38% sunt în favoarea sa. Peste jumătate dintre cei chestionaţi au afirmat că nu consideră că acordul respectă rezultatul referendumului din 2016 prin care britanicii au votat ieşirea din UE.
Theresa May caută asigurări de la UE privind aşa-numita soluţie de rezervă („backstop”) pentru Irlanda, o poliţă de asigurare pentru a evita o graniţă strictă între Irlanda de Nord şi Irlanda. Această soluţie de rezervă, care ar implica rămânerea Marii Britanii în uniunea vamală a UE pentru o perioadă nedeterminată, a dus la pierderea susţinerii a zeci de parlamentari conservatori şi a DUP, partidul nord-irlandez care se află în coaliţie cu Partidul Conservator.