Cu trei rafinării în funcțiune, România se poate bucura de exporturi semnificative de carburanți, mai ales în țările din jurul Mării Negre. Cele trei companii petroliere de pe piața românească se află în TOP 10 cei mai mari exportatori ai țării.
OMV Petrom cu rafinăria de la Brazi (capacitate de rafinare 4,5 mil. tone de petrol pe an), Rompetrol cu Petromidia (5 mil. tone de petrol pe an) și Lukoil cu Petrotel Ploiești (2,5 mil. tone pe an)au rămas și în acest an în clasamentul celor mai mari exportatori ai României, potrivit unei analize Capital.
Dacă Rompetrol Rafinare și OMV Petrom și-au păstrat locul deținut și anul trecut, Lukoil a pierdut patru locuri, de pe poziția 5 pe 9, conform datelor INS și publicate de Capital în suplimentul "Energia Viitorului", care se distribuie gratuit cu revista Capital în perioada 17-23 decembrie, la toate punctele de difuzare a presei. Cel mai mare exportator al României de produse petroliere este Rompetrol Rafinare, lucru confirmat și de Asociaţia Naţională a Exportatorilor şi Importatorilor din România (ANEIR), potrivit unui comunicat transmis ieri de companie. Pentru acest an, grupul Rompetrol estimează vânzări pe piețele externe în valoare de peste 1,7 miliarde de dolari.
"Acest an a fost unul foarte important pentru noi, am reuşit în actualele condiţii economice să finalizăm cu succes modernizarea Rafinăriei Petromidia şi creşterea capacităţii de la 3,5 până la 5 milioane de tone pe an. Acest proiect reprezintă o etapă cheie în strategia dezvoltării grupului Rompetrol. În următoarea perioadă, ne-am propus extinderea în ţările din regiunea Mării Negre şi Marea Mediterană. Majorarea producţiei şi a vânzărilor de carburanţi va determina o creştere cu 15-20% a exporturilor şi implicit creşterea cotei de piaţă a produselor noastre în Ucraina, Bulgaria, Georgia şi Republica Moldov", a declarat prim vicepreşedintele Rompetrol, Azamat Zhangulov.
Clasamentului realizat de ANEIR numără 1.000 companii, dintr-un total de 17.044 firme exportatoare, iar grupul Rompetrol este prezent în top cu trei companii – Rompetrol Rafinare (poziţia 3), Rompetrol Petrochemicals (poziţia 69) şi Rompetrol Gas (poziţia 111).
Valoarea totală a exporturilor realizate de Rompetrol Rafinare (rafinăriile Petromidia şi Vega, Rompetrol Petrochemicals şi Rompetrol Gas) în perioada ianuarie-septembrie 2012 s-a ridicat la aproximativ 1,3 miliarde dolari. Vânzările de carburanţi ale companiei în perioada ianuarie-septembrie 2012 s-au ridicat la peste două milioane tone, 46% din carburanţii comercializaţi fiind livraţi la export, atât către companii ale Grupului (Rompetrol Moldova, Rompetrol Bulgaria, Rompetrol Ucraina, Rompetrol Georgia) cât şi către alţi parteneri tradiţionali din regiunea Europei Centrale şi de Est (Turcia, Serbia sau Grecia). Rompetrol Petrochemicals, singurul producător intern de polimeri (polietilenă şi polipropilenă), exportă produse petrochimice, în principal LDPE şi PP, către Ucraina, Bulgaria, Austria, Turcia, şi Grecia. În acelaşi timp, rafinăria Vega este singurul producător de n-Hexan din Europa de Est, folosit în producţia de polipropilenă şi extracţia uleiurilor vegetale în industria alimentară, solvenţi ecologici şi bitumuri speciale.
Contribuţia Rompetrol Rafinare la bugetul de stat al României s-a ridicat în primele nouă luni ale anului la peste 907 milioane dolari. Se estimează că valoarea totală virată de companie pentru 2012 va depăşi 1,2 miliarde dolari, conform companiei.
Grupul Rompetrol este deţinut integral de compania naţională de petrol şi gaze din Kazakhstan – KazMunayGas (KMG) şi are activităţi în 12 ţări, cu majoritatea activelor şi operaţiunilor în Franţa, România, Spania şi Sud-Estul Europei. În segmentul de distribuţie carburanţi, grupul operează în prezent peste 1.000 de puncte de alimentare în România, Republica Moldova, Bulgaria, Georgia, Franţa, Spania şi Ucraina. Pe viitor compania planifică extinderea în pieţe noi, precum Turcia şi Ucraina. Mai multe detalii despre exporturile de carburanți ale celor trei companii petroliere puteți citi în suplimentul "Energia Viitorului".