La data de 31 decembrie 2016, RCS&RDS avea în total aproximativ 12,4 milioane clienţi, din care aproximativ 3,3 milioane erau clienţi pentru servicii de televiziune prin cablu, aproximativ 2,5 milioane erau clienţi pentru servicii de internet și date fixe, aproximativ 3,9 milioane erau clienţi pentru servicii de telecomunicații mobile aproximativ, aproximativ 1,7 milioane erau clienţi pentru servicii de telefonie fixă și aproximativ 0,9 milioane erau clienţi pentru servicii de televiziune DTH. RCS&RDS a trecut în primul trimestru al acestui an pragul de 4 milioane de clienţi pe segmentul de telefonie mobilă după ce a reuşit să atragă prin portare mai mult de jumătate din cei 260.000 de clienți de telefonie mobilă care şi-au mutat numărul în altă rețea în primele trei luni ale acestui an.
Din 260.574 numere de telefonie mobilă portate în primul trimestru, RCS&RDS a atras 145.275, conform datelor Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM). Liderul pieţei, Orange a atras 42.026 de utilizatori, iar Vodafone 38.225 de clienți. Puţin peste 18.000 de clienţi au ales să meargă în reţeaua Telekom România.
Orange liderul pieţei avea la finele anului trecut 10.388.000 clienți, Vodafone, 9.456.879 de clienți, iar Telekom Romania Mobile Communications 5,3 milioane clienţi.