Zece familii ale victimelor accidentului în care a fost implicat un tren de mare viteză s-au declarat de acord să primească despăgubiri din partea guvernului, informează sâmbătă agenţia chineză de presă Xinhua.
Potrivit sursei, zece familii vor primi circa 142.000 de dolari fiecare pentru rudele care au murit în accidentul de tren produs în oraşul Wenzhou (est), în care şi-au pierdut viaţa 40 de persoane, iar alte 190 au fost rănite.
Mânia publică faţă de preocupările guvernului pentru siguranţa transportului a crescut după ce un tren de mare viteză a intrat într-un altul în urmă cu o săptămână. Într-o încercare de a o potoli, autorităţile aproape au dublat despăgubirile acordate pentru fiecare victimă, de la 78.000 la 142.000 de dolari, precizează Associated Press.
Sursa: Agerpres