Datele înregistrate de ANPIS arată că în perioada menţionată, 12.430 beneficiari au fost suspendaţi de la plată, potrivit agerpres.ro

Cât au însumat indemnizațiile pentru creşterea copilului

Indemnizaţiile pentru creşterea copilului plătite în luna iulie 2020 au însumat 397,77 milioane de lei, în scădere faţă de luna iunie, când au fost plătite indemnizaţii de 397,771 milioane de lei.

De asemenea, suma medie a fost de 2.197,66 lei, în creştere faţă de iunie (2.142,11 lei), în condiţiile în care media numărului de zile în care a fost plătită această prestaţie socială a fost de 30,11 în iulie, faţă de 28,73 în iunie.

În iulie 2020, cei mai mulţi beneficiari erau înregistraţi în Bucureşti, respectiv 25.589, precum şi în judeţele Cluj – 9.401, Timiş – 8.461 şi Iaşi – 7.447.

În ceea ce priveşte beneficiarii suspendaţi de la plată, cei mai mulţi se înregistrau în Capitală (2.164) şi în judeţele Timiş (607), Iaşi (583) şi Cluj (581).

Cea mai mare valoare a sumei medii plătite

Cea mai mare valoare a sumei medii plătite (drepturi curente) a fost înregistrată în Bucureşti, de 3.281,37 lei, Ilfov – 2.763,82 lei şi Cluj – 2.695,49 lei.

Conform OUG nr. 82/8 noiembrie 2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cuantumul minim al indemnizaţiei se raportează la indicatorul social de referinţă. Astfel, cuantumul minim al indemnizaţiei lunare nu poate fi mai mic decât suma rezultată din aplicarea unui coeficient de multiplicare de 2,5 la valoarea indicatorului social de referinţă (respectiv, începând cu luna ianuarie 2018, acest cuantum minim este de 1.250 lei).

Care a fost valorea alocațiilor de stat plătite în luna iulie

Conform datelor înregistrate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, alocaţiile de stat pentru copii plătite în iulie 2020 au totalizat 608,7 milioane de lei. Suma medie achitată a fost de 173,25 lei de beneficiar.

Potrivit datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), în iulie 2020, au beneficiat de acest ajutor social 3.513.630 de copii. De asemenea, cei mai mulţi beneficiari erau înregistraţi în Bucureşti (336.684) şi în judeţele Iaşi (180.70), Suceava (131.369) şi Bacău (125.007).

La finalul lunii iulie, erau suspendaţi de la plată 164.355 beneficiari, cei mai mulţi din Bucureşti (13.004), Iaşi (9.238), Suceava (8.057) şi Timiş (7.773).

Alocaţia are caracter universal şi este acordată copiilor în vârstă de până la 18 ani, precum şi tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, până la terminarea acestora.

Trebuie menționat că începând cu 1 august valoarea alocaţiilor pentru copii se majorează cu 20%. Anul viitor acestea vor creşte în două etape, cu câte 20%, la fel şi în 2022.