Dacă până acum două-trei săptămâni veneau spre Bucureşti şi intrau în Capitală circa o sută – o sută şi ceva de persoane, acum sunt zile în care vin şi peste 300 de persoane. E adevărat că a început să se facă această selecţie: cei care sunt cu buletin de Bucureşti sau Ilfov rămân în Capitală în locaţiile noastre. Restul merg către judeţele unde au domiciliul şi le asigurăm transportul”, a precizat edilul general, într-o intervenţie pe Facebook.

Totodată, viceprimarul Aurelian Bădulescu a arătat că, în urmă cu doar  două zile, la nivelul Comitetului municipal pentru situaţii de urgenţă, s-a decis ca dintre persoanele care vin din ţări aflate pe lista „zonelor roşii” să rămână în Capitală doar cele care au domiciliul în Bucureşti sau în Ilfov. Astfel, odată ajunse în aeroport, persoanele care trebuie să intre în carantină şi care nu provin din Bucureşti-Ilfov, sunt duse la centrele indicate de către prefecturi, cu mijloace de transport puse la dispoziţie de ISUBIF şi de STB.

„Ţinem legătura în permanenţă cu comunităţile de români care în acest moment vin spre ţară şi, în mod special, vreau să vă spun că Anglia este ţara unde cei mai mulţi români deja s-au pus în mişcare spre România. Totodată, datele şi informaţiile pe care le avem de la punctele de trecere ale frontierei ne indică un număr crescut de persoane care urmează să vină în ţară”, a spus Bădulescu.

Asigurările Gabrielei Firea

De asemenea, Gabriela Firea a dat asigurări că Primăria Capitalei va pune la dispoziţie spaţii suficiente pentru toţi românii care se întorc în ţară, menţionând că este vorba despre 14 locaţii de carantină, avizate de către DSP.

Primarul general a precizat că marea majoritate a persoanelor aflate în carantină respectă regulile de convieţuire, sunt respectuoase şi civilizate, dar au existat şi câteva situaţii în care s-a distrus mobilierul, s-au jignit poliţiştii, asistenţii sociali sau cadrele medicale. În astfel de cazuri, s-au aplicat sancţiuni contravenţionale.

Ea a reamintit că PMB a cazat peste 400 de cadre medicale de la spitalele Victor Babeş, Matei Balş şi Colentina, în trei hoteluri, dintre care două au fost închiriate de ASSMB, iar unul a fost oferit gratuit.

Totodată, municipalitatea asigură 900 de locuri de cazare pentru persoanele fără adăpost, precum şi 100 de locuri pentru victimele violenţei domestice.