Așadar, mai mult de jumătate dintre cei chestionaţi în cadrul unui Sondaj Avangarde consideră că România nu ar trebui să se unească cu Republica Moldova, 40% au o părere bună despre Maia Sandu.

De asemenea, 75% nu cred că e o idee bună ca aceasta să candideze la Preşedinţie în România. În eventualitatea unei invazii militare a Rusiei în Republica Moldova, mai mult de jumătate dintre cei chestionaţi, respectiv 56%, sunt de părere că România nu ar trebui să ajute cu trupe statul vecin, dar 48% susţin sprijinul cu tehnică de luptă.

57% dintre cei chestionaţi au o percepţie neutră faţă de Republica Moldova

Totodată, 57% dintre cei chestionaţi au o percepţie neutră faţă de Republica Moldova, în timp ce 31% au o percepţie mai degrabă pozitivă, iar 9%, mai degrabă negativă.

„Din punctul dumneavoastră de vedere, la un moment dat, în viitor, România ar trebui să se unească cu Republica Moldova?”, au mai fost întrebați participanții la sondaj.

La această întrebare, 54% au răspuns negativ, 33% au răspuns pozitiv, iar 13% nu au putut aprecia sau nu au răspuns.

În cazul unui referendum pentru unirea cu Republica Moldova, 50% dintre respondenţi ar vota împotriva unirii, 31% ar vota în favoarea acesteia, 13% sunt nehotărâţi, iar 6% nu au răspuns.

Procentul celor care cred că Republica Moldova nu ar trebui acceptată de urgenţă în NATO este de 40%, iar al celor care cred că acest lucru ar trebui să se întâmple este de 31%, în timp ce  29% nu pot aprecia sau nu răspund.

40% consideră că Replica Moldova ar trebui să intre în UE

În cea ce priveşte admiterea de urgenţă a Republicii Moldova în UE, procentul celor care au dat un răspuns favorabil este mai mare decât al celor care au răspuns negativ, 40% la 30%.

În eventualitatea unei invazii militare a Rusiei în Republica Moldova, mai mult de jumătate dintre cei chestionaţi (56%), consideră că România nu ar trebui să ajute cu trupe statul vecin, 29% consideră că acest tip de autor trebuie acordat, iar 15% nu pot aprecia sau nu răspund.

Procentele se modifică în ceea ce priveşte ajutorul cu tehnică militară, 48% dintre respondenţi fiind de acord cu această formă de sprijin, în timp ce 35% nu sunt de acord, iar restul nu pot aprecia sau nu răspund.

Mai mult de o treime dintre subiecţi nu au o părere despre Maia Sandu

40% dintre cei chestionaţi au o părere bună sau foarte bună despre preşedintele Republicii Moldova Maia Sandu (38% – bună şi 2% – foarte bună), iar 21% au o părere proastă sau foarte proastă despre ea (19% – proastă şi 2% – foarte proastă). Mai mult de o treime dintre subiecţi (36%) nu au o părere sau nu ştiu cine este.

„Credeţi că ar fi o variantă bună ca Maia Sandu să candideze la Preşedinţie în România?”, au mai fost întrebați participanții la sondaj.

Astfel, trei sferturi dintre respondenţi (76%) au răspuns negativ. Doar 5% au răspuns afirmativ.

Întrebaţi dacă populaţia Republicii Moldova este mai degrabă pro-Occident sau pro-Rusia, 46% dintre cei chestionaţi au răspuns că „este împărţită jumătate, jumătate”, 16% o consideră pro-Rusia, 14 % o consideră pro-Occident, 21% nu pot aprecia, iar 3% nu răspund.

Sondajul a fost realizat pe 850 de subiecţi

Sondajul cu tema „Sentimentul unionist în România; anticipând viitorul” a fost realizat telefonic, în perioada 26 – 29 aprilie, pe 850 de subiecţi, eşantion reprezentativ pentru populaţia adultă (18 ani şi peste) la nivel naţional.

În anumite cazuri, suma procentelor poate fi diferită cu +/- 1% faţă de 100% ca urmare rotunjirii valorilor. Au fost realizate ponderări ale datelor pe criterii precum: nivel de educaţie şi gen. Eroarea maximă de eşantionare, la un nivel de încredere de 95%, este de +/- 3,4%. Sondajul este autofinanţat.