In Romania, lucreaza la stat 540.672 de bugetari, multi cu venituri ce abia trec pragul salariului minim pe economie. In aceste conditii, pentru un medic rezident sau un tanar profesor, contractarea unui credit de la o banca comerciala este de domeniul fantasticului. Unde-s vremurile cand iti dadea statul si leafa, si casa, suspina parintii lor, obligati sa-i pastreze in sanul familiei si la 30-40 de ani, cu familii cu tot.
Vremurile acelea se vor intoarce pentru unii, promit ministrii lor de resort, care flutura oferte pentru cateva sute de apartamente si promit zeci de mii pe viitor.
Ministerul Apararii Nationale (MapN) mai are in administrare cateva mii de locuinte de serviciu, dar, neavand bani ca sa le intretina, vrea sa schimbe sistemul de locuire a militarilor: case cu plata in rate, in mini-cartiere proprii. Pentru inceput, va construi doar 150 de locuinte individuale, in Bucuresti, in cartierul Drumul Taberei, cu banii dintr-un credit extern de zece milioane de dolari, garantat de stat.
Cat priveste alte doua ministere care au anuntat ca vor face sau vor cumpara case pentru angajati, am vrut sa aflam direct parerea initiatorilor generoaselor programe de locuinte. Cate locuinte se vor construi, cat vor costa, ce proiecte concrete exista, in ce localitati, numar apartamente, termen de dare in folosinta si am fi dorit ca, fata in fata, sa-i intrebam dupa ce criterii se vor repartiza. Reprezentantii Ministerului Justitiei si ai Lucrarilor Publice si Locuintei au preferat insa raspunsul scris, prin fax, sec, formulat intr-un limbaj de lemn, de trista amintire.
De exemplu, de la Ministerul Justitiei (care a primit in aceasta luna aprobarea de la Guvern de a folosi o parte mai mare din fondurile din taxa de timbru la construirea si cumpararea de locuinte de serviciu pentru magistrati), am primit: „Prin achizitii si investitii proprii, din 1999 pana in prezent, Ministerul Justitiei a realizat un numar de 147 de locuinte de serviciu, atat in teritoriu, cat si in Bucuresti, formate din una pana la patru camere, ce au fost puse la dispozitia magistratilor. Din fondurile provenite din vanzarea timbrului judiciar, circa 20% au fost utilizate pentru achizitia si construirea de locuinte de serviciu. In perioada urmatoare se are in vedere achizitionarea si construirea unor locuinte de serviciu in limita fondurilor alocate, de circa 4.500 miliarde lei”. Fara comentarii.
Pana acum, locuinte de serviciu primeau demnitarii, militarii, politistii, magistratii, si de acum vor mai primi si medicii, si profesorii. Pe cand locuinte de serviciu pentru gunoieri si secretare? Sau acestia sunt bugetari „de rang inferior”?
Case pentru medici
Incep lucrarile la primele 1.000 de apartamente
Ministerul Transporturilor, Lucrarilor Publice si Locuintei poarta grija mai multor tipuri de bugetari.
Secretarul de stat Sergiu Sechelariu ne-a trimis in scris: „In cadrul programelor pentru constructia de locuinte anuntate, un capitol separat si o atentie deosebita se acorda constructiei de locuinte pentru tinerii cu studii superioare. In cadrul programului de 38.000 de locuinte de inchiriat, care se vor realiza in 2001-2004, tinerii cu studii superioare se bucura de prioritate absoluta pentru fiecare judet, municipiu, oras sau orice localitate unde va fi implementat programul. In mod special s-a luat legatura cu Ministerul Sanatatii si Familiei, pentru identificarea necesitatilor reale ale acestui minister si, mai ales, pentru a obtine terenuri pe langa spitale pentru constructia de locuinte. Sursele de finantare au fost asigurate pentru primele 1.000 de apartamente. Urmeaza sa aplicam aceeasi procedura in anii urmatori si pentru categoria de profesori”.
Astfel, domnule bugetar, daca esti doctor sau profesor si iti iubesti atat de mult locul de munca, vei avea posibilitatea sa-ti petreci si timpul liber alaturi de bolnavi si de elevi. Acoperis sa ai!