Printre altele, aplicarea respectivului program va imbogati unul din cele mai prospere sindicate din tara: federatia din petrol si gaze Atlas. Ceea ce este paradoxal pentru ca, in principiu, sindicatele ar trebui sa fie primele care sufera atunci cand patronul decide sa scape de 20.000 de angajati intr-un singur an. Nu este cazul Petrom, insa, unde planul de restructurare vine ca o manusa pentru o parte din cei peste 100.000 de sindicalisti, care vor primi cadou una din cele mai profitabile afaceri din industria petrolului: benzinariile. Planul de restructurare prevede ca o parte din statiile de benzina sa treaca in administrarea salariatilor Petrom, fara a fi clar, in acest moment, cate si care sunt acestea. Cert este ca Ministerul Industriilor, institutie care, cel putin teoretic, este arhitecta planului, a decis sa renunte la administrarea unor afaceri in care Petrom a investit, dupa unele estimari, aproximativ 100 milioane de dolari anual, pentru constructie sau modernizare. Cu alte cuvinte, salariatii companiei nationale vor putea prelua in administrare, pe cont propriu, benzinarii noi noute, modernizate de sus pana jos, singurul lucru pe care il vor avea de facut fiind sa se asigure ca isi pot procura benzina (ceea ce nu va fi foarte complicat, cat timp Petrom detine doua rafinarii). Desigur, profitul va fi impartit cu compania, asa ar fi normal.
Transferul respectiv, care ar trebui sa se petreaca intre luna iunie si septembrie a acestui an, nu va face decat sa sporeasca forta financiara a unei organizatii foarte prospere, condusa de unul din cei mai de temut lideri sindicali: Liviu Luca. Petrolistii au cumparat deja aproximativ 2% din capitalul Petrom, platind cam sase milioane de dolari pentru actiunile achizitionate la Bursa. In plus, detin aproape 20% din Romexterra, o banca mica dar foarte vioaie, care imbogateste in fiecare an conturile sindicatelor prin dividendele pe care le produce. Doar in capitalul social investitia a fost de aproximativ un milion de dolari. La momentul cand Ioan Popa, directorul general al Petrom, a fost arestat pentru scurt timp sub acuzatia de abuz in serviciu, Liviu Luca era gata sa puna pe masa cam 100 milioane dolari din banii salariatilor pentru un pachet de 20% din actiunile societatii, doar pentru a sustine compania intr-un moment de criza. Desigur, acest lucru nu s-a intamplat niciodata, macar din motivul ca respectivul pachet nu exista decat la Ministerul Industriilor, care nu avea nici un plan sa-l vanda. Desigur, lista nu se opreste aici. Sindicatele din petrol si gaze au propria lor schema de asigurare, vor o casa de asigurari de sanatate separata si, in general, nu au in nici un caz problemele celorlalte organizatii de acest fel.
Transferul benzinariilor de la Petrom la salariati este o miscare inteligenta, care poate fi justificata perfect din punctul de vedere economic: o parte din salariati parasesc in acest fel compania, preluand o parte dintre activele pe care Petrom nu le mai poate administra. Talentul de negociator al lui Liviu Luca va aduce, probabil, in mana unor angajati capabili acele benzinarii care le pot asigura un trai decent.