Cauciucurile de iarnă, obligatorii în Austria
Cauciucurile de iarnă devin obligatorii în Austria, deși temperaturile sunt blânde în această perioadă. Astfel, șoferii din această țară trebuie să își schimbe cauciucurile mașinilor până la data de 1 noiembrie. Cei care nu fac acest lucru până luna viitoare riscă o amendă de până la 5.000 de euro.
„Conform legii, adâncimea benzii de rulare trebuie să fie de cel puțin patru milimetri pe tot parcursul iernii.Ceea ce înseamnă că, în funcție de kilometraj, ar trebui să fie încă de aproximativ șase milimetri la schimbarea anvelopelor”, a declarat un expert în trafic.
De obicei, materialele din care sunt făcute anvelopele se întăresc în timp. Din această cauză, este recomandat să le schimbați după aproximativ cinci sezoane în care le-ați utilizat.
Potrivit expertului în trafic, „bateriile cu vechime redusă sunt cea mai frecventă cauză a defecțiunilor. Dacă bateria are o vechime mai mare de patru ani sau este folosită doar pentru călătorii scurte, ar trebui efectuată o verificare. În orice caz, înainte de sezonul rece.”
Odată cu venirea sezonului rece, șoferilor li se mai recomandă, pe lângă verificarea anvelopelor să verifice, de asemenea, antigelul, soluția de spălare a parbrizului, dar și lamele ștergătoarelor și lămpilor.
De ce sunt importante anvelopele de iarnă
Indiferent că este vorba de anvelope all season , anvelope de vară sau anvelope iarna, calitatea lor este absolut necesară, iar pentru câteva zeci de lei per bucata nu consider să trebuie să ne zgârcim ținând cont că este vorba despre siguranță noastră și a celor din jur.
Fie că este vorba de anvelope all season sau dedicate pentru sezonul rece, acestea nu trebuie să lipsească de pe nici o mașină. Deși suntem abia la început de toamna, este extrem de important că șoferii să înceapă să se gândească la achiziționarea unui set de anvelope de iarnă, astfel încât să fie pregătiți la momentul în care vă trebui să fie montate.
Pneurile de iarnă sunt esențiale când drumurile sunt acoperite de polei, gheață sau zăpadă, acestea prin compoziția lor vor asigura o tracțiune mult mai buna, control mai bun asupra autoturismului cât și distante de frânare mult mai scurte comparativ cu anvelopele de vara. Mai multe despre acest subiect puteți citi aici.