În decursul lunii aprilie, căutările prin intermediul Google pentru „laptop” au atins cote culminante, acesta fiind cel mai utilizat cuvânt căutat în categoria computere & electronice.
Cuvântul cheie „laptop” a înregistrat un scor de popularitate de 100%, atingând un nivel maxim la sfârşitul lunii aprilie. Interesant este că volumul de căutare pentru „laptop” în contextul Coronavirus şi al muncii de acasă, a depăşit interogările de căutare similare înregistrate în perioadele Black Friday şi Crăciun 2019 cu peste 30%.
Encompass Marketing Solutions (eMs), grup de consultanță în management cu sediul în Olanda, a studiat popularitatea căutărilor Google ale românilor, în categoria computere şi electronice. Studiul eMs indică faptul că această creştere bruscă a interesului căutărilor pentru laptopuri este legată de tendința lucrului de acasă, în contextul pandemiei.
Studiul realizat de eMs, în prima săptămână a lunii mai, arată că şi căutarea pentru „PC” a înregistrat o creştere notabilă în interesul românilor începând cu luna martie.
Smartphone-urile nu sunt preferate pentru scopuri legate de muncă
Spre deosebire de laptopuri, smartphone-urile nu au înregistrat aceeaşi creştere a volumului de căutare, ceea ce arată clar că, în scopuri de lucru, laptopurile şi computerele sunt încă dispozitivele preferate. Termenii „iPhone” şi „Samsung Galaxy” au marcat o creştere uşoara în volumul căutărilor online la jumătatea lunii aprilie, dar sunt în continuare sub medie, şi cu mult sub căutările totale pentru laptopuri.
Rezultatele studiului arată că românii caută informaţii despre laptopuri pe site-urile e-commerce ale eMAG sau Altex, cele două magazine online de top din România.
Asus este marca de laptopuri cu cel mai mare brand awareness din România
Encompass Marketing Solutions a comparat, de asemenea, şi popularitatea termenilor asociaţi cuvântului-cheie „laptop”, aşa cum au fost utilizaţi în căutările Google ale românilor în perioada octombrie 2019 – aprilie 2020.
Potrivit interogărilor de căutare pentru laptopuri, românii caută în cea mai mare parte brandul Asus, indicând că acesta se bucură de cel mai mare brand awareness, depăşind chiar căutările de top precum Emag (laptop emag) şi Altex (Laptop Altex). De asemenea, brandul chinez Lenovo s-a bucurat de o creștere a interesului, spre deosebire de HP, care, deşi a crescut în martie, a înregistrat o scădere în popularitatea căutărilor în aprilie.
Datele colectate prin Google Trends arată că preferințele de căutare Google ale românilor în timpul crizei Corona s-au schimbat, în corelație cu tendința muncii de la domiciliu și distanțarea socială. În această perioadă, românii au preferat să investească în laptopuri, pentru a îşi asigura condiții bune de lucru de acasă, în detrimentul smartphone-uri sau altor dispozitive electronice.