Cauţi job? Fă-ţi campanie publicitară!

O specialistă în marketing din România a iniţiat o campanie de job hunting cu tot tacâmul: site, panouri outdoor şi un TV screen în Piaţa Unirii care îi prezintă cererea de angajare. Mesajul campaniei: angajaţi-o pe Carmen. Scopul campaniei: diseminarea brandului personal în mediul de afaceri autohton. Carmen-Rodica Dincă a iniţiat pe 17 septembrie prima campanie de branding personal şi job hunting din România. Site-ul hirecarmen.ro, un panou publicitar şi un screen TV în Pi

O specialistă în marketing din România a iniţiat o campanie de job hunting cu tot tacâmul: site, panouri outdoor şi un TV screen în Piaţa Unirii care îi prezintă cererea de angajare. Mesajul campaniei: angajaţi-o pe Carmen. Scopul campaniei: diseminarea brandului personal în mediul de afaceri autohton.

Carmen-Rodica Dincă a iniţiat pe 17 septembrie prima campanie de branding personal şi job hunting din România. Site-ul hirecarmen.ro, un panou publicitar şi un screen TV în Piaţa Unirii îi fac cunoscute punctele forte: 17 ani de experienţă, patru companii multinaţionale şi nouă branduri noi introduse pe piaţă. Ca expert în marketing, Carmen a înţeles că metodele tradiţionale de job hunting sunt ineficiente şi cer prea mult timp, aşa că s-a hotărât să aplice tot ce a învăţat în ultimii 12 ani şi să-şi facă propria campanie.

„Ultimul job pe care l-am avut a fost de regional senior marketing manager la Wrigley şi după 12 ani de muncă am simţit nevoia unei provocări”, a declarat Carmen pentru capital.ro. De la 1 iulie, Carmen s-a ocupat doar de viaţa personală, considerând că merită o pauză în care să se ocupe de prieteni, familie şi socializare. Odată cu începerea toamnei, s-a decis să îşi încheie vacanţa şi să se apuce de treabă. „După 12 ani e foarte greu să te apuci să trimiţi CV-ul la agenţiile de head hunting. În plus, metodele tradiţionale de creştere a notorietăţii profesionale ar fi necesitat un timp îndelungat. Practica aceasta neconvenţională şi originală va disemina brandul meu personal, căruia vreau să-i cresc notorietatea”, spune Carmen-Rodica Dincă.

„Vreau să creez un buzz în jurul meu”

Deşi campania a fost iniţiată pe data de 17 septembrie, site-urile de socializare i-au semnalat deja prezenţa „La Unirii e un panou cu mesajul: Marketing director seeking employment”, scrie Andyz pe Twitter. „www.hirecarmen.ro Lol. Tanti are un mare afiş în Piaţa Unirii pe tema asta. Lol again”, scrie într-un alt post pe Twitter.

„Panoul mă ajută să creez un buzz în jurul persoanei mele. Am primit foarte mult feedback pozitiv şi unul singur negativ, în care mi se reproşa că nu am un CV standard, numai că eu nu l-am scris ca pe un CV, acolo este expereinţa mea”, a spus Carmen.

După ce a terminat Colegiul de Matematică şi Fizică din Brăila şi Facultatea de Inginerie Mecanică la Universitatea Braşov, Carmen s-a angajat la firma de cosmetice Norvea ca inginer mecanic, urmând să devină brand manager pentru compania Colgate-Palmolive, pe care a părăsit-o în 1995 de pe poziţia de senior brand manager.

A lucrat ca marketing manager pentru Wella şi Coca-Cola, iar din 1997 s-a angajat la Wrigley, unde a fost promovată Regional Senior Marketing Manager, post la care a renunţat începând cu data de 1 iulie pentru a porni în căutarea unor noi provocări.

„Mă aştept la un salariu pe care-l primeşte un director de marketing cu experienţa mea, adică undeva între 4.000 şi 6.000 de euro, şi mă bazez pe oamenii din mediul de afaceri care să recunoască această idee inedită”, a mai spus Carmen, subliniind faptul că nu ţine neapărat să se angajeze în acelaşi domeniu, fiind deschisă la proiecte noi.