Cauza care a dus la falimentul Revlon. Compania nu cunoaşte identitatea tuturor creditorilor săi

Sursă: Dreamstime

Deși se pregătește să își negocieze restructurarea, după ce a intrat în faliment săptămâna trecută, Revlon (companie multinațională americană ce produce cosmetice, parfumuri și produse de îngrijire personală) încă nu cunoaşte identitatea tuturor creditorilor săi.

În august 2020, Citigroup (companie americană de servicii financiare) și-a folosit greşit banii pentru a rambursa un împrumut de 900 de milioane de dolari americani, pe care l-a administrat în numele companiei de cosmetice Revlon, deţinut atunci de mai multe grupuri de gestionare a activelor sale.

Deţinătorii a 400 de milioane de dolari americani din împrumutul respectiv au returnat rapid plata eronată, însă deținătorii a 500 de milioane de dolari americani au păstrat banii.

În 2021, un judecător federal din New York a explicat că persoanele care au păstrat rambursarea aveau dreptul legal de a face acest lucru, însă Citigroup a făcut recurs împotriva deciziei respective. Întrucât instanţa supremă nu a pronunţat încă o hotărâre definitivă, Revlon se confruntă acum cu posibilitatea ca o parte a creditorilor să fie forţaţi să restituie veniturile şi să redevină creditorii săi.

Revlon susține că falimentul său nu a fost cauzat de vânzările slabe

Potrivit Revlon, declaraţia sa de faliment nu a fost precipitată de lipsa cererii pentru produsele sale, ci de „sughiţurile” lanţului de aprovizionare, întreruperile muncii şi inflaţia actuală, ce au acuzat lipsa de numerar şi de capital de lucru.

„Deoarece mulţi dintre concurenţii companiei au mai mulţi bani la îndemână, au reuşit să construiască mai mult inventar în avans, să investească în stocul de componente şi materii prime şi să plătească în avans acolo unde este necesar pentru a asigura provizii suplimentare”, scrie în declaraţia de faliment a Revlon.

Datoria sa a depăşit trei miliarde de dolari americani. În prezent, Revlon deţine doar 13 milioane dolari americani în numerar şi a generat doar 300 milioane de dolari americani în flux de numerar operaţional în ultimul an. De altfel, Revlon a purtat discuţii de restructurare cu diverse grupuri de creditori, dar starea incertă a împrumuturilor de 500 de milioane de dolari americani au făcut imposibile negocierile respective.

Finanţarea falimentului Revlon nu necesită depunerea unui plan de restructurare până în noiembrie 2022

Printre deţinătorii care nu au returnat banii înapoi către Citigroup se numără: Brigade Capital Management şi HPS Investment Partners. Nemulţumirea lor a apărut din cauza unui împrumut de 880 de milioane de dolari americani luat de Revlon în luna mai a anului 2020, pe fondul crizei timpurii a pandemiei provocată de coronavirus.

Ca parte a acestei tranzacţii, Revlon a transferat proprietatea intelectuală care stă la baza unor etichete Revlon, precum Elizabeth Arden, Almay şi American Crew, către o nouă filială numită BrandCo, împrumutul fiind garantat de acele active.

Menționăm faptul că finanţarea falimentului nu necesită depunerea unui plan de restructurare până în noiembrie 2022, iar compania de cosmetice a spus că până atunci speră că performanţa operaţională să îşi revină.

În plus, chiar dacă împrumuturile şi obligaţiunile sale se tranzacţionează la niveluri de maximă dificultate, capitalizarea pieţei de acţiuni a Revlon rămâne de aproximativ 200 de milioane de dolari americani, relatează ziarul britanic Financial Times.