Fetele ar fi devenit violente deoarece victima își înșela iubitul, iar autoarea trebuia să mintă pentru ea, conform Antena3. Din acest motiv, ar fi început să se certe și să se lovească recipro.
În cele din urmă, prietena ei a ucis-o și ar fi băgat-o într-un geamantan. A dus-o în parc cu un taxi, apoi a pus-o sub o bancă, unde a fost găsită a doua zi dimineață de un pescar, a scris sursa menționată.
Polițiștii au ridicat imagini de pe camerele de supraveghere
La scurt timp după tragica descoperire, polițiștii au ridicat imagini de pe camerele de supraveghere, probe, amprente si au audiat martori. Toate probele indică faptul că tânăra nu a fost omorâta în parc, ci a fost adusă decedată acolo.
Potrivit sursei menționate, fata era moartă de 4-5 ore în momentul în care a fost descoperită. Totodată, anchetatorii au stabilit, în urma necropsiei, și cauza morții. Este vorba despre răni profunde la nivelul gâtului cu un obiect tăietor. Mai mult, fata avea pe corp și alte urme de violență.
Un specialist a oferit explicații suplimentare
Un psiholog criminalist a subliniat faptul că gelozia reprezintă un „mobil foarte puternic și foarte generator de agresivitate”.
„Au mai fost crime în care o femeie a ucis o pe alta. O să vedeți până la sfârșitul acestei cercetări că în joc este componenta sexuală și anume gelozia, invidia pe care o poartă una dintre ele vizavi de cealaltă.
Acest mobil este foarte puternic și foarte generator de agresivitate. Atunci când apare între două femei, un bărbat, am mai avut chestiuni de genul acesta, nu se pune problema a nu se deșira întregul fir în conformitate cu adevărul.
Fata este învățată cu munca, învățată de mică cu greutățile, la hotel muncește… Ridică mese, scaune, covoare, etc Deci problema care s-ar pune dacă a putut sau nu să ducă trolerul și cadavrul este exclusă”, a declarat profesorul Tudorel Butoi, psiholog criminalist, la Antena 3.
Suspecta va fi supusă unei expertize medico-legale psihiatrice
De asemenea, specialistul a subliniat că suspecta va fi supusă unei expertize medico-legale psihiatrice.
„În ceea ce privește alte două persoane care apar ca umbre, neidentificate, sunt probleme de văzut, din punctul meu de vedere dacă ar fi fost și participarea a încă două persoane în povestea aceasta, până acum parchetul pe interogatoriile încrucișate și detaliate ne-ar fi pus în fața acestei variante. Deci este posibil ca mărturisirea fetei să fi fost completă și să fie corespunzătoare adevărului.
Această tânără va fi supusă unei expertize medico-legale psihiatrice, pentru că are 18 ani și este vorba despre infracțiunea de omor. Medicul legist, în comisie, își va expune și el opinia de specialitate cu privire la discernământ. Să așteptăm cu încredere rezultatele anchetei”, a conchis profesorul.