Dmitri Argakov n-a fost de acord cu termenii unei bănci din Rusia pentru card de credit. Aşa că a scanat contractul şi l-a modificat prin punctele esenţiale: dobândă zero, niciun comision bancar şi nicio limită de creditare, o taxă de reziliere a contractului de 180.000 de dolari şi amenzi de 90.000 dacă banca nu respectă clauzele.
Fără a citi contractul semnat de Argakov, angajaţii băncii l-au semnat
Aşa că a scanat contractul, l-a modificat şi l-a retrimis băncii. Acolo, angajaţii Tinkoff Credit Systems n-au mai citit sau verificat contractul care arăta ca oricare altul tipărit de ei, ci pur şi simplu l-au semnat.
Modificările lui Argakov erau simple: dobândă a scăzut la 0%, plafonul de creditare a fost eliminat, comisioanele bancare au dispărut complet. În cazul în care banca semna contractul şi nu respecta clauzele, era obligată să-l despăgubească pe Argakov cu trei milioane de ruble (90.000 de dolari). Dacă banca voia să rezilieze contractul, trebuia să-i achite lui Argakov 180.000 de dolari. Arkagov a primit acasă, la scurt timp, un card de credit valid. „Banca a confirmat aprobarea condiţiilor clientului şi i-a trimis acasă un card de credit şi o copie a contractului semnat”, explică avocatul lui Argakov pentru cotidianul „Kommersant”. „Linia de credit care a fost deschisă era nelimitată. Şi-ar fi putut permite să-şi cumpere o insulă în Malaysia, iar banca era obligată prin lege s-o plătească”, spune acesta.
Tinkoff Credit Systems a sesizat însă ceea ce se întâmplase şi încercat să închidă contul, invocând plăţi restante. L-a dat în judecată pe Argakov pentru 45.000 de ruble (1.350 de dolari), reprezentând comisioane şi tarife bancare precum cele standard pe care le aplică pentru cardurile de credit. Banca n-a avut prea mult noroc: săptămâna aceasta, o instanţă din Rusia i-a dat câştig de cauză lui Argakov. Tinkoff Credit Systems a semnat contractul, este obligată să-l respecte. „Au semnat contractul fără să se uite.
Chiar ei au spus că, de obicei, asta spun clienţii lor când ajung în faţa judecătorului”, spune avocatul. Însă Argakov a răspuns prin propriul său proces şi a dat în judecată banca pentru încălcarea contractului şi reziliere abuzivă, cerând daune de 24 de milioane de ruble (720.000 de dolari). Tinkoff Credit Systems a înaintat un alt proces împotriva lui Argakov, pentru fraudă. „Avocaţii noştri cred că va primi patru ani de închisoare pentru fraudă în loc de 24 de milioane de ruble. Acum, a devenit o chestiune de principiu pentru Tinkoff Credit Systems”, a scris Oleg Tinkov, fondatorul Tinkoff Credit Systems.
, noteaza Adevarul. Dmitri Argakov, un rus în vârstă de 42 de ani, a primit acasă o ofertă pentru deschiderea unui card de credit la Tinkoff Credit Systems, o bancă autohtonă. Oferta avea ataşat şi un contrat, pe care Argakov trebuia să-l semneze şi să-l retrimită. Rusul n-a fost însă deloc mulţumit de nivelul dobânzilor şi al comisioanelor percepute de bancă.