Bunica Luizei Melencu îi cere lui Dincă să spună adevărul
Apel disperat în cazul Caracal, după doi ani de suferință. Bunica Luizei Melencu a explicat pentru România TV că ultimii doi ani au fost plini de suferință. Conform acesteia, familia nu mai are somn, nu mai pot sta la masă și nu mai pot mânca.
„Au fost doi ani foarte grei, de suferinţă, Luiza face doi ani… Ce pot să spun, că nu mai avem somn! Nu mai putem să stăm la masă, să mai mâncăm! O aşteptăm pe Luiza şi nu se face nimic! Nu mai ştiu cum să facă să se închidă cazul, Dincă nu vrea să spună nimic… Spune că nu el le-a omorât, zice că l-au bătut şi le-au luat patru inşi! Noi am sperat că aflam ceva de Luiza, că se fac doi ani…
Se trage de timp şi n-am aflat nimic! Noi ştim că Luiza este în viaţă! Să spună Dincă ce-a făcut cu Luiza, cu fetele, unde le-a dus… Eu nu cred că Luiza este omorâtă, noi credem că este vândută în alte ţări! Dar nu recunoaşte, face mişto! Am stat faţă în faţă cu el, data trecută, şi mi-a spus că are şi el o întrebare, cu ce făcea Luiza naveta… Luiza stătea la cămin, venea vineri, cu microbuzul de 4! Şi spui tu că făcea autostopul!”, a spus bunica Luizei Melencu pentru România TV.
Decizia luată anterior de procurori
Anterior, procurorii DGA au decis să deschidă un dosar penal pentru luare de mită, pe numele Monicăi Melencu, mama Luizei. Astfel, pe numele Monicăi Melecu a fost deschis un dosar pentru dare de mită. În acest context, avocata acesteia susține că procurorii nu vor altceva decât să o reducă la tăcere pe Mama Luizei, după ce aceasta ar fi acuzat de mai multe ori că dosarul instrumentat de procurori privind uciderea fiicei sale nu are suficiente probe.
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea