Cazul Caracal explodează pur și simplu. Soția monstrului Gheorghe Dincă a distrus și a alterat probe. E un adevărat cutremur ceea ce s-a aflat. Anchetatorii au fost puși pe picior greșit. Abia acum s-a aflat tot adevărul.
Acuzații extrem de grave la adresa soției lui Gheorghe Dincă. Femeia a distrus probe, le-a alterat, și ar putea fi pusă sub acuzare în această anchetă. Aceasta și-ar fi ajutat soțul să scape de mai multe probe incriminatoare. O spune avocatul familiei Melencu, Tonel Pop. Mai mult, acesta a făcut dezvăluiri absolut șocante din interiorul anchetei.
„Când am început să pun întrebări, s-a stricat treaba. A început să tremure, să roșească, să nege, să revină, Din punctul meu de vedere, această doamnă minte într-un hal fără de hal. Confruntarea a început când am pus eu întrebările. S-a schimbat total ce a spus prima data”, a acuzat Tone Pop la finalul audierilor.
Și asta nu e tot. Avocatul a continuat seria acuzațiilor la adresa soției lui Dincă și a spus că aceasta, dar și ceilalți membri ai familiei care au fost audiați ar trebui să fie încadrați ca suspecți, nu ca simplu martori. „Această doamnă a alterat și a distrus probe. Să bedem dacă cu intenție sau nu sau de frică. E o nebunie ce am aflat. A distrust, al aterat, a aruncat. Doar prin întrebări successive recunoșteau lucruri.
Am făcut plângere. După ce au fost prinși cu minciuna între ei spun că trebuie încadrați ca suspecți”, a mai spus Tonel Pop.