Cazul Caracal nu pare să fi fost o lecţie suficient de clară pentru autorităţile din România. Un exemplu cu asemănări izbitoare vine de la Urziceni, iar oamenii legii par la fel de dezinteresaţi.
Cazul Caracal nu pare să fi fost o lecţie suficient de clară pentru autorităţile din România. Un individ acuzat că racolează victime la ocazie este în continuare în libertate, deşi a recunoscut deja că a violat o fată de numai 15 ani, potrivit Antena 3.
Victima a povestit abia după o lună ce a păţit. Părinţii ei au mers imediat şi au depus plângere la Poliţie. Ei sunt revoltaţi pentru că, deşi au trecut aproape două luni, bărbatul este în continuare în libertate, deşi şi-a recunoscut fapta. Violatorul în vârstă de 46 de ani ar fi agresat şi alte minore, fapt recunoscut şi de vecini şi de autorităţi.
Asemănările cu Gheorghe Dincă sunt şocante. Cu un autoturism cu geamuri fumurii şi tot în zona şcolii, bărbatul ar ademeni eleve, au declarat mai mulţi martori. Şi totuşi, timp de două luni, poliţia din Urziceni n-a făcut nimic. Abia după ce cazul a ajuns în atenţia presei şi a fost descoperită încă o victimă, au început şi anchetele în Poliţie.