Chelnerița și-a dat seama că ceva nu este în regulă. Ca mamă, nu poți să mergi la restaurant și să-i interzici copilului tău să mănânce, a spus ea. Care a fost mesajul prin care ospătărița a salvat viața copilului maltratat.
Ea a observat vânătăile de pe brațele și fața lui. Chelnerița a spus că a văzut semnele pe pielea neacoperită de glugă, ochelari și masca de protecție.
Chelnerița a conceput un plan și se pare că a salvat viața băiatului de 11 ani. Ea a scris: „Ești bine?” pe o bucată de hârtie și i-a arătat mesajul băiatului în așa fel încât părinții lui nu puteau să vadă mesajul din locul în care erau așezați la masa din restaurant. La început, băiatul nu a reacționat. „Știam că îi era frică”, a spus aceasta.
Mesajul care a salvat un copil de atacurile părinților
Capacitatea ei rapidă de reacție în momentele care au urmat se pare că a dus la salvarea vieții băiatului.
„Aceasta ar fi putut fi o situație care se putea sfârși cu o crimă, dacă nu ar fi intervenit”, a spus șeful Poliției din Orlando, Florida.
Ea a încercat din nou. „Ai nevoie de ajutor?” a scris pe o altă bucată de hârtie. De data aceasta, băiatul a răspuns afirmativ la mesajul dat de chelneriță. Aceasta a chemat imediat Poliția.
Tatăl vitreg al băiatului, Timothy Wilson II, în vârstă de 34 de ani, a fost arestat pentru acuzații de abuz împotriva copilului.
Băiatul le-a spus polițiștilor că tatăl său vitreg l-a lovit cu pumnii, cu o coadă de mătură din lemn și că a fost legat de glezne și agățat cu capul în jos de rama unei uși din apartament, iar într-un alt caz, legat de o mobilă din casă.
Ofițerii au spus că băiatul a tresărit de durere când i-au cerut să-și ridice mânecile hanoracului. Aproape întreg corpul era vânăt, au spus ei.
Poliția a spus că băiatului nu i se permitea să mănânce în mod regulat ca pedeapsă. Acesta avea 20 de kilograme sub greutatea normală.
„Acest copil a trecut prin tortură”, a spus detectiva Erin Lawler. „Sunt mamă și, văzând prin ce a trebuit să treacă acest copil de 11 ani, am fost îngrozită”, a continuat ea.
Mesajul se înscrie într-o serie de coincidențe fericite
Poliția a spus că, atunci când a audiat-o pe mama copilului, Kristen Swann, ea a recunoscut că știa despre aceste atacuri și nu a căutat îngrijiri medicale pentru băiat. A fost arestată și acuzată de neglijarea copilului.
Atât Swann, cât și Wilson rămân în închisoare pe cauțiune.
Anchetatorii au spus că atât băiatul, cât și sora lui, o fetiță de 4 ani, au fost scoși din custodia părinților de către Departamentul pentru copii și familii. De asemenea, au declarat că nu există dovezi ale abuzului fizic asupra fetei.
„Aceasta este o lecție pentru noi toți, să recunoaștem când vedem ceva care nu este corect și să acționăm în consecință… Acest lucru a salvat viața unui copil”, a încheiat șeful Poliției, Orlando Rolon.
Patroana restaurantului în care s-a petrecut scena a spus că Carvalho, ospătărița care a transmis mesajele către băiatul agresat, nu era programată să lucreze în noaptea în care a văzut copilul, iar familia stătea la singura masă din restaurant unde Carvalho ar fi putut să-i transmită mesaje scrise băiatului fără ca restul familiei sale să vadă acest lucru.