Rusia "este responsabilă" de otrăvirea unui fost spion în Regatul Unit, a afirmat miercuri ambasadoarea americană la ONU, Nikki Haley, într-o reuniune a Consiliului de Securitate în care omologul său rus a respins în bloc acuzaţiile, transmite AFP, conform Agerpres.
„Credem că Rusia este responsabilă”, a spus Nikki Haley, în cursul acestei sesiuni cerute de urgenţă de Londra.
„Statele Unite sunt pe deplin solidare cu Regatul Unit”, a adăugat diplomata, prima voce americană care acuză atât de clar Moscova în acest caz, remarcă AFP.
Serghei Skripal, 66 de ani, şi fiica sa, Iulia, 33 de ani, au fost găsiţi inconştienţi pe o bancă, pe 4 martie, la Salisbury. Un poliţist a fost de asemenea victimă a otrăvirii comise prin intermediul unui agent neurotoxic. În centrul acestei afaceri, doi membri permanenţi ai Consiliului de Securitate, Regatul Unit, unde s-a derulat otrăvirea, şi Rusia, acuzată de a fi responsabilă de aceasta.
Moscova este cea care a cerut ca această reuniune să fie publică în timp ce Regatul Unit o dorea cu uşile închise, a spus ambasadorul rus la ONU, Vasili Nebenzia. Relevând că fostul spion „nu mai reprezenta o ameninţare” pentru ţara sa, el le-a cerut omologilor săi să se întrebe „cui serveşte crima”, înainte de Cupa Mondială la fotbal din ţara sa, în vară.
„Fără furnizarea de dovezi evidente, nu avem de ce să ne justificăm”, a arătat diplomatul rus, deplângând faptul că „prezumţia de nevinovăţie este înlocuită cu prezumţia de vinovăţie”. „Nu suntem implicaţi, Rusia nu are nimic de-a face cu acest eveniment”, a insistat Vasili Nebenzia, denunţând un „război de propagandă” pentru „manipularea opiniei publice”.
Londra a refuzat accesul la eşantioanele produselor chimice incriminate, a continuat Nebenzia. „Nu acceptăm să ni se vorbească pe acest ton”, a precizat el, considerând „inacceptabile” şi „iresponsabile” acuzaţiile britanicilor.
În timp ce reprezentantul britanic, Jonathan Allen, le-a cerut partenerilor „să fie de partea” ţării sale, mai mulţi ambasadori şi-au exprimat susţinerea.
Fără a denunţa direct o responsabilitate rusă, ambasadorul Francois Delattre a afirmat „totala solidaritate a Franţei” cu Regatul Unit. „Nu poate exista impunitate pentru cei care au recurs la arme chimice”, a subliniat omologul său polonez, Joanna Wronecka.
Mai multe state membre, precum China, au cerut anchete „imparţiale şi complete”, Kazahstanul a chemat la „prudenţă înainte de a trage concluzii”, Etiopia vrea „o anchetă independentă” în timp ce Bolivia doreşte ca problema să fie „depolitizată”.
Şefa guvernului de la Londra a anunţat miercuri o serie de sancţiuni împotriva Rusiei, printre care expulzarea a 23 de diplomaţi şi îngheţarea contactelor bilaterale, considerând Moscova „vinovată” pentru otrăvirea fostului spion rus pe teritoriul său.