Comisia Europeană solicită TikTok informaţii urgente

Comisia Europeană a transmis o nouă cerere urgentă către TikTok, cerând platformei să furnizeze informaţii în termen de 24 de ore cu privire la măsurile luate pentru a contracara dezinformarea în contextul alegerilor din România.

Comisarul european pentru servicii digitale, Henna Virkkunen, a anunţat vineri, 6 decembrie, că această solicitare vine în contextul îngrijorărilor tot mai mari legate de o posibilă operaţiune de influenţă online străină coordonată.

„Suntem îngrijoraţi de indicii din ce în ce mai numeroase privind o operaţiune de influenţă online străină coordonată care vizează alegerile în curs din România, în special pe TikTok”, a scris Virkkunen pe platforma X.

Măsuri în cadrul legii serviciilor digitale

Henna Virkkunen a precizat că acţiunea întreprinsă faţă de TikTok este realizată în temeiul legii comunitare privind serviciile digitale (DSA). Comisia a emis deja, joi, un ordin de păstrare a datelor care acoperă întreaga perioadă electorală, iar noua cerere vine „în lumina ultimelor informaţii declasificate” de autorităţile române.

Comisia Europeana
SURSĂ FOTO: Dreamstime

De asemenea, Comisia Electorală a cerut platformei „remedierea urgentă” a politicilor de moderare şi amplificare, astfel încât să respecte reglementările electorale impuse de DSA.

Activitatea de pe TikTok, atent analizată

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Thomas Regnier, a confirmat măsurile, subliniind că acestea au fost luate ca răspuns la informaţii recente.

„Comisia a trimis către TikTok o nouă solicitare de informaţii, de data aceasta solicitând platformei să transmită observaţii cu privire la problemele ridicate în documentele de informaţii care au fost declasificate de autorităţile române, precum şi informaţiile transmise şi acţiunile întreprinse de TikTok ca urmare a acestor aspecte”, a declarat acesta.

Termenul de răspuns este de doar 24 de ore, întrucât, potrivit lui Regnier, „TikTok trebuie să îşi intensifice resursele pentru a contracara manipulările de informaţii înainte de alegerile din weekend-ul care urmează”.

Telegram folosit pentru coordonare

SRI a identificat Telegram ca platformă centrală în organizarea campaniilor de influenţă pe TikTok, în special prin canalul @propagatorcg („Propagator — implică-te şi tu, Renaşterea României, Hrană Apă Energie”). Abonaţii canalului au crescut rapid, de la 1.088 pe 24 noiembrie la 5.005 pe 1 decembrie.

Utilizatorii au primit instrucţiuni detaliate pentru gestionarea conturilor TikTok, promovarea mesajelor pregătite anterior şi exploatarea algoritmilor platformei prin hashtaguri precum #CG, #diaspora şi #calingeorgescu.

TikTok a informat autorităţile române despre o reţea de conturi implicate în manipulare, inclusiv conturi asociate publicaţiei ruse Sputnik. SRI a precizat că unele grupuri Telegram de susţinere a candidatului Călin Georgescu au fost create încă din septembrie 2022.

Decizia, legată de documente recent declasificate

Întrebat despre momentul în care aceste măsuri au fost luate, Regnier a explicat că solicitările recente au fost declanşate de declasificarea documentelor de către autorităţile române pe 4 decembrie. „Serviciile Comisiei au avut timp să le primească şi să le evalueze, iar, pe baza evaluării noastre, am decis să trimitem o altă cerere de informaţii către TikTok, pentru că vrem mai multe informaţii în mod specific despre aceste documente declasificate”, a precizat el.

În plus, Comisia Europeană a menţionat că deja pe 29 noiembrie fusese emisă o cerere iniţială de informaţii, fiind organizată şi o masă rotundă cu platforme online mari şi cu reprezentanţi ai serviciilor digitale din România.