Rompetrol a fost pe punctul de a se vinde unei companii din China, când Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a anunțat că investighează o tranzacție de acum 13 ani, scrie The Financial Intelligencer despre situația de blocaj în care se află proprietarii companiei petroliere.
Investigația, care a rezultat în sechestrarea unor active în valoare de 670 mil. dolari ce aparțin Rompetrol, a șubrezit negocierile cu firma chineză și a determinat proprietarii kazahi, KazMunaiGas, să avertizeze că își reconsideră investiția din ultimii nouă ani realizată în România.
Tranzacţia prin care firma chineză CEFC urma să devină proprietar al grupului Rompetrol este renegociată, în contextul noului dosar deschis de procurorii DIICOT şi al sechestrelor multiple care sunt puse pe activele grupului.
Investigaţia procurorilor referitoare la privatizarea rafinăriei Petromidia şi la memorandumul prin care datoriile istorice ale companiei au fost transformate în acţiuni afectează finalizarea tranzacţiei prin care compania chineză CEFC va prelua grupul Rompetrol, iar unii termeni ai tranzacţiei sunt renegociaţi.
KMG International (fostul Rompetrol Group) a investit în România 1,6 miliarde de dolari în perioada 2007-2015 şi asigură 44,6% din capacitatea de rafinare a ţării, potrivit unui studiu realizat de Academia de Studii Economice (ASE) din Bucureşti în perioada iulie-septembrie 2016. Totodată, grupul a contribuit cu 3% la bugetul de stat.
„KazMunayGas – compania naţională de petrol din Kazahstan – a luat decizia strategică de a intra în 2007 pe piaţa europeană prin Romania atunci când a achiziţionat fostul Grup Rompetrol. Pe lângă investiţiile străine menite să crească capacitatea de procesare a rafinăriei Petromidia şi să sporească competitivitatea companiei prin oferirea de produse de calitate superioară la standarde internaţionale, acţionarul KMGI oferă României o alternativă la petrolul rusesc furnizând un flux constant de petrol din perimetrul Tengiz, contribuind astfel şi la securitatea energetică a regiunii. Acesta este un aspect important dacă luăm în considerare faptul că România mai are doar trei rafinării producătoare de carburanţi, faţă de 11 în 1990. În acel moment, capacitatea totală de rafinare a ţării era de 32 milioane tone pe an, faţă de doar 11 milioane tone/ an în 2016", a declarat recent Azamat Zhangulov, vicepreşedinte senior al KMG International, citat într-un comunicat al companiei.
La rândul său, Bogdan Negrea, profesor şi cercetător al ASE, a precizat că, în perioada 2013-2015, compania a plătit la bugetul de stat 5,1 miliarde de dolari.
"Indicatorii financiari şi operaţionali au relevanţă pentru specialişti, dar prin analiza Leontief putem vedea valoarea adăugată adusă de companie pentru întreaga societate. De exemplu, cu taxele plătite de KMG International la bugetul de stat în perioada 2013-2015 (5,1 miliarde de dolari) s-ar fi putut construi 16.466 de grădiniţe, 10.466 de şcoli sau 48 de spitale, în timp ce pentru fiecare loc de muncă creat, grupul generează indirect alte 2,25 locuri de muncă în economie", a spus profesorul ASE.