«Tentaţiile carierei „de top“ pot fi irezistibile şi pentru oameni care au dat mult timp dovadă de caracter.»

În primăvara lui 2006, am împărţit o felie de tort cu John Thain, fiindcă nici unul dintre noi nu se simţea capabil să devoreze o porţie întreagă. El era pe atunci şeful celei mai mari burse din lume – New York Stock Exchange. Ocazia era ziua unui venerabil analist al Wall Street-ului, iar autenticitatea cu care dl Thain participa la o mini-sindrofie cu furculiţe de plastic şi farfurii de hârtie făcea parte din felul în care reuşise să câştige respect la NYSE.

Săptămâna trecută, acelaşi John Thain a fost dat afară în modul cel mai sumar cu putinţă, după o conversaţie de un sfert de oră cu noul său şef, directorul executiv al Bank of America (BofA). Din 2006 până acum, dl Thain a părăsit NYSE pentru a prelua cârma legendarei Merrill Lynch, pe care a trebuit ulterior să o „mărite“ cu Bank of America pentru a o feri de la prăbuşire. Arcul carierei dlui Thain constituie o pildă cu multe mesaje, nu numai pentru un mediu de afaceri obsedat de personalităţi, precum cel românesc, dar şi pentru contextul european, în care pretextul unei false politeţi naşte şi monstruozităţi, şi monştri.

Pentru a înţelege mai bine mesajul ultimelor evoluţii din mediul corporatist american este nevoie de o mică retrospectivă a carierei lui Thain. A ajuns la NYSE de la Goldman Sachs, unde se bucurase de o ascensiune spectaculoasă. Thain a fost tentat de şefia bursei newyorkeze în ciuda salariului cu 75% mai mic decât cel de la Goldman.

Aşa cum declara într-un interviu pe care i l-am luat, motivaţia sa a fost de a salva de la pieire o instituţie esenţială pentru economia americană. Şi a reuşit, în mare parte graţie acelei capacităţi de a se comporta ca un om normal, care a izbutit să rămână cu picioarele pe pământ în ciuda zecilor de milioane de dolari din bancă.

Sosirea dlui Thain la Merrill ­Lynch a fost privită ca un act semi-providenţial. După succesele de la Goldman Sachs şi NYSE, misiunea de a salva şi Merrill Lynch îi părea croită pe măsură.

Pe parcursul carierei sale, dl Thain şi-a câştigat reputaţia unui om atent la detalii, care îşi punea în practică educaţia de inginer pentru a rezolva probleme strategice complexe. Nu în ultimul rând, era apreciat şi pentru capacitatea de a păstra o doză de bun simţ în mijlocul unei lumi pline de fabulaţii şi ifose. Până la un punct.

În ultimele luni, dl Thain a demonstrat surprinzătoare erori de judecată, care reflectă cedarea în faţa aceloraşi tentaţii şi excese ca şi alţi şefi de pe Wall Street. Într-un an în care Merrill Lynch pierdea miliarde, a avut tupeul să sugereze că fuziunea cu BofA îl îndreptăţea la un bonus de zece milioane de dolari. A cheltuit peste un milion de dolari ca să-şi redecoreze biroul în care numai covorul costa peste 80.000 de dolari.

Bomboana de pe coliva carierei sale a venit însă odată cu dezvăluirea că în ultimele trei luni ale anului trecut, sub ochii săi, Merrill Lynch a pierdut peste 15 miliarde de dolari – o veste pe care dl Thain nu a avut bunul simţ să i-o comunice direct şefului său, fiind la un pas de a periclita fuziunea cu BofA. Asta l-a dus la concedierea fulgerătoare de săptămâna trecută.

De ce este relevant Thain pentru România? În primul rând, cazul său arată, dacă mai era nevoie, că tentaţiile carierei „de top“ pot fi irezistibile şi pentru oameni care au dat mult timp dovadă de caracter. În al doilea rând, este dovada amară că un anumit tip de comportament cu care ne-am obişnuit la mogulii autohtoni nu este o invenţie mioritico-balcanică.

 În al treilea rând – şi poate că acesta e mesajul cel mai important -, cazul Thain este dovada că într-o piaţă matură nici măcar persoanele de statura şi cu averea lui nu sunt scutite de la plata propriilor greşeli, care le pot costa cariera.