Cazuri noi de coronavirus în România! La cât a ajuns numărul celor infectați

Este stare de urgență în România. Cazurile persoanelor infectate cu COVID-19 cresc simțitor. Autoritățile au făcut un anunț de ultimă oră despre numărul celor depistați pozitiv. Acesta crește alarmant de la zi la zi.

România trece printr-o criză fără precedent. Pandemia de coronavirus continuă să facă ravagii. Autoritățile au anunțat ultimele cazuri de persoane infectate cu COVID-19.

Noi cazuri de coronavirus

Până astăzi, 19 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 277 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 277 de persoane confirmate pozitiv, 25 au fost declarate vindecate și externate ( 16 la Timișoara, 8 la București și unul la Iași).

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 17 noi cazuri de îmbolnăvire, astfel: 4 la Suceava, 3 la București, 2 la Cluj, 2 la Bistrița Năsăud, 2 la Covasna și câte unul la Iași, Dolj, Ilfov și Constanța.

Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 19 ani și 67 de ani.

Starea generală de sănătate a pacienților este bună. La ATI, în acest moment sunt internați 6 pacienți, din care unul în stare gravă la Craiova (pacient cu boli pre-existente).

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 3.822 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 33.709 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.973 de teste. Dintre acestea, 4.696 au fost cu rezultat negativ, adică persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate cu COVID-19.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.482 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 5.427 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.
Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp, au anunțat cei de la Grupul de Comunicare Strategică.