Compania de consultanţă imobiliară CBRE a promovat-o pe Dana Bordei din poziţia de senior consultant al departamentului industrial şi logistic în cea de manager al acestei divizii, pe fondul evoluției pozitive a acestui sector imobiliar în ultimii doi ani. Pe poziţia ocupată de anterior de aceasta, compania l-a recrutat pe Bogdan Motrescu, fost leasing manager în cadrul Alinso Group România.
Din poziţia ocupată anterior, Dana Bordei, care lucrează în cadrul companiei din anul 2008, a tranzacţionat peste 200.000 mp în ultimii şapte ani. Printre dealurile coordonate de ea se numără prelungirea şi renegocierea depozitului central al retailerului Carrefour – 45.000 mp în Bucureşti, deschiderea unei unităţi noi de porducţie a companiei japoneze Yazaki la Brăila şi deschiderea centrului logistic Enel pentru zona Munteniei.
Dana Bordei va coordona echipa CBRE care are astăzi şase membri, dintre care trei membri seniori: Marian Orzu (Industrial Business Development Executive), Bogdan Motrescu (Senior Consultant) şi Mădălin Aresmeritoaie (Senior Broker).
„În acest moment CBRE joacă un rol important în promovarea României ca destinaţie atractivă pentru jucătorii internaţionali din sectorul producţiei, în special pentru cei din sectorul auto. Echipa departamenului industrial şi logistic din cadrul CBRE România are expertiza necesară pentru a prezenta şi susţine poziţia României în comparaţiile inter-regionale ca parte a procesului decizional al amplasării noilor unităţi de producţie în Europa de Est”, a declarat Răzvan Iorgu, Managing Director CBRE România.
Noul senior consultant al departamentului, Bogdan Motrescu are o experienţă în domeniu de peste cinci ani. El s-a ocupat anterior de închirierea parcului industrial Ploieşti West Park, din portofoliul Alinso Group, care a atras unele dintre cele mai mari investiţii din acest sector din ultimii cinci ani. Companii precum Unilever, British American Tabbaco, Halliburton, Lufkin, Schlumberger şi Honeywell au decis să-şi stabilească centrele regionale logistice sau de producţie în acest proiect.
În Europa Centrală și de Est, CBRE şi-a dublat divizia ce deserveşte piaţa industrială la peste 30 de consultanți. Compania a fost implicată în negocierea a peste 600.000 mp de spaţii industriale în această regiune.