Anul 2008 a fost marcat de o scadere cu pana la 30% a preturilor de vanzare la locuinte, comparativ cu anul 2007, in functie de locatie, finisaje si facilitatile oferite, ori strategie de vanzarea a dezvoltatorului, conform CBRE Eurisko.

In acest conditii, dezvoltatorii imobiliari au recurs la oferirea de discounturi sub forma de 1-2 locuri de parcare gratuite si chiar reduceri din pretul final de vanzare.

Potrivit reprezentantilor CBRE Eurisko, piata rezidentiala va incepe procesul de revitalizare pe la finele anului 2009 – inceputul anului 2010. De asemenea, acestia au precizat ca este putin probabil ca in aceasta perioada sa mai fie lansat vreun proiect rezidential de anvergura. „Va urma o perioada de asezare a pietei si de finalizare a proiectelor aflate intr-un stadiu avansat al constructiei”, spun reprezentantii CBRE.

Acestia estimeaza, de asemenea, ca sistemul bancar romanesc isi va imbunatati produsele prin metode de creditare mult mai diversificate pentru a veni in intampinarea potentialilor clienti.

CB Richard Ellis Eurisko este una din cele mai mari companii de servicii imobiliare comerciale din Romania. Cu sediul principal in Bucuresti, compania si cei 120 de membri ai echipei sale ofera o gama completa de servicii imobiliare. In februarie 2008 Eurisko Consulting a fost achizitionata de CB Richard Ellis Group, Inc. CB Richard Ellis este o companie listata la S&P 500, cu sediul central in Los Angeles, este cea mai mare firma de servicii comerciale in real estate din lume (raportat la incasarile din 2007). Cu peste 29.000 de angajati, compania deserveste proprietarii de active imobiliare, investitorii si chiriasii prin intermendiul celor peste 300 de birouri din intreaga lume (exclusiv companiile afiliate).

Sursa: CBRE Eurisko