CCIB promovează colaborarea româno-americană pe terţe pieţe

„România este încă extrem de atractivă pentru investiţii“, au apreciat Sorin Dimitriu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) şi Justin Berg, consilier economic adjunct al Ambasadei SUA la Bucureşti în cursul întrevederii pe care au avut-o recent. Printre domeniile de interes identificate s-au regăsit infrastructura, energia, îndeosebi energia verde, precum şi managementul deşeurilor. De asemenea, Capitala României are, chiar şi

„România este încă extrem de atractivă pentru investiţii“, au apreciat Sorin Dimitriu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) şi Justin Berg, consilier economic adjunct al Ambasadei SUA la Bucureşti în cursul întrevederii pe care au avut-o recent. Printre domeniile de interes identificate s-au regăsit infrastructura, energia, îndeosebi energia verde, precum şi managementul deşeurilor. De asemenea, Capitala României are, chiar şi în condiţii de criză, un potenţial deosebit în domeniul economic. De altfel, Bucureştiul are cel mai ridicat grad de absorbţie a fondurilor comunitare din România, după cum a subliniat Sorin Dimitriu.

Un alt palier de colaborare îl reprezintă, potrivit preşedintelui Camerei bucureştene, cooperarea pe terţe pieţe. Sorin Dimitriu a arătat că, în cursul misiunilor economice organizate de CCIB în sudul spaţiului ex-sovietic, s-a manifestat un interes deosebit pentru acest tip de proiecte, îndeosebi în ceea ce priveşte instalaţiile complexe pentru fabrici (de materiale de construcţii, utilaje etc.).

CCIB are în vedere, intensificarea colaborării cu American Chamber of Commerce in Romania (AmCham), unul dintre proiectele identificate deja fiind organizarea unui forum de afaceri în 2010, pentru a cărui bună desfaşurare preşedintele Camerei bucureşte a solicitat sprijinul Ambasadei SUA la Bucureşti.

În opinia lui Sorin Dimitriu, colaborarea româno-americană se poate intensifica, de asemenea, la nivel universitar (schimburi de studenţi şi profesori), precum şi prin iniţierea unor proiecte de cercetare în domenii de vârf pe plan mondial, precum nanotehnologiile şi aeronautica.